Lionel Messi a declarat că plecarea sa la Miami, în această vară, este "contrară" sosirii sale la Paris de la FC Barcelona în 2021, informează AFP.
"Aşa cum am spus, plecarea mea la Paris nu era ceva ce-mi doream. Să plec de la FC Barcelona nu a fost un lucru pe care îl doream şi s-a întâmplat, ca să spun aşa, de pe o zi pe alta.
A trebuit să mă adaptez într-un loc total diferit faţă de ce trăisem toată viaţa mea, atât în ce priveşte oraşul, cât şi în plan sportiv. A fost dificil, contrar a ceea ce mi se întâmplă aici în acest moment.
Eu vă pot spune că sunt foarte fericit pentru decizia pe care am luat-o, nu doar pentru joc, pentru modul cum decurg lucrurile în acest moment, ci şi pentru familia mea, viaţa de zi de zi, pentru oraşul acesta pe care îl apreciem, pentru această nouă experienţă şi pentru primirea de care am avut parte, extraordinară din primul moment, nu doar la Miami", a afirmat starul argentinian la prima sa conferinţă de presă în Florida.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Messi a mai adăugat că ar dori să facă din Miami "un club de referinţă".
"Să câştig Leagues Cup ar ajuta mult. Este un club tânăr şi să câştigăm primul nostru titlu ar fi superb pentru noi toţi", a spus campionul mondial cu echipa Argentinei.
Messi, în vârstă de 36 de ani, şi-a anunţat în luna iunie plecarea de la Paris Saint-Germain, echipă cu care şi-a încheiat contractul pe doi ani semnat în 2021, pentru a se alătura echipei din Florida, cu care a semnat un acord valabil până în 2025.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: messi