You are here:

Michael Schumacher 50 | Lupta continuă! Anunţ făcut de familia legendarului pilot cu privire la recuperarea acestuia

Michael Schumacher 50 | Lupta continuă! Anunţ făcut de familia legendarului pilot cu privire la recuperarea acestuia

Special

Comentarii

Septuplul campion mondial la Formula 1, Michael Schumacher, grav rănit într-un accident de schi la 29 decembrie 2013, împlineşte, joi, 50 de ani.

Michael Schumacher s-a născut la 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit.

Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanţă neegalată până acum.

El s-a retras prima dată din Formula 1 la finalul anului 2006, apoi a revenit în Marele Circ în 2010. Însă în trei sezoane petrecute la Mercedes germanul nu a mai arătat forma care l-a consacrat. Michael Schumacher nu a reuşit în această a doua etapă a carierei decât un loc 3, la Valencia, în 2012, şi patru clasări pe locul 4.

Ca pilot, Schumacher a avut un singur accident serios. La 11 iulie 1999, campionul german a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept, după ce monopostul Ferrari condus de el a părăsit pista şi a izbit puternic un zid de protecţie format din cauciucuri. El a lipsit atunci 98 de zile din F1, şase curse, revenind la ultimele două Grand Prix-uri ale sezonului.

Michael este căsătorit cu Corinna din 1995 şi au doi copii, Gina Maria (20 ani) şi Mick (18 ani). Familia Schumacher s-a stabilit în anul 2007, la Gland, Elveţia, o staţiune pe malul lacului Leman, în apropiere de Geneva. Averea lui Schumacher a fost estimată în 2010 la peste 600 de milioane de euro.

La 29 decembrie 2013, fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală. Până la 16 iunie 2014, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie 2014 la o unitate medicală de specialitate din Lausanne, iar în 9 septembrie 2014 a fost externat şi mutat la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland.

"Michael e pe mâini bune!"
Miercuri, familia lui Michael Schumacher a anunţat că va celebra "victoriile acestuia, recordurile lui şi împlinirea a 50 de ani",

"Puteţi fi siguri că Michael este pe mâini bune. Facem tot ce ne stă în putere pentru el. Vă rugăm să înţelegeţi că noi respectăm dorinţa lui Michael de a ţine un subiect atât de sensibil ca sănătatea în privat", se arată într-un comunicat al familiei Schumacher.

Tot joi, o expoziţie dedicată fostului pilot va fi deschisă la Muzeul Ferrari de la Maranello.

Intitulată "Michael 50", expoziţia va prezenta imagini din cariera lui Schumacher, dar şi înregistrări cu zgomot de motor sau interviuri inedite cu germanul din 2013.

De asemenea, tot în 3 ianuarie va fi lansată o aplicaţie numită "Official Michael Schumacher App" prin intermediul căreia vor putea fi văzute fotografii ale maşinilor de cursă ale germanului.


 

Afla mai multe despre: michael schumachergettyschumacher 50 de ani 

viewscnt
Articole similare