You are here:

Mihai Iosif, revenire în fotbalul românesc! Cu ce echipă se află în negocieri avansate

Mihai Iosif, revenire în fotbalul românesc! Cu ce echipă se află în negocieri avansate

Fotbal intern

Comentarii

Mihai Iosif, fostul antrenor de la Rapid, se află în negocieri avansate cu o echipă din al doilea eşalon al fotbalului românesc.

Iosif a fost înlăturat de la Rapid la finalul ultimului sezon regular, chiar înaintea ultimei etape, când o înfrunta pe Academica Clinceni, şi a fost înlocuit cu Adi Mutu.

Viitorul Pandurii Târgu Jiu s-a despărţit luni de antrenorul Florin Stângă. Potrivit GSP, conducerea echipei din Gorj s-a mişcat repede şi l-a contactat pe Mihai Iosif.

Cele două părţi ar purta negocieri avansate, chiar în acest moment, iar dacă totul va decurge bine, Iosif va conduce primul antrenament la Târgu Jiu, miercuri. 

Mihai Iosif, la ora explicaţiilor! Motivele demiterii de la Rapid şi cum îşi vede fosta echipă, ajunsă acum sub comanda lui Adi Mutu 

Mihai Iosif a fost chestionat cu privire la începutul de sezon al Rapidului, formaţie pe care a antrenat-o până în urmă cu câteva luni. Fostul tehnician al giuleştenilor a precizat că se aştepta la acest start de sezon al echipei pregătite acum de Adi Mutu.

”Mă aşteptam să înceapă atât de bine. S-a zis că e un start greu. Au început slab la CFR, dar au avut o creştere de la meci la meci, trei victorii. Un Rapid cu un potenţial mare în acest campionat.

(n.r. despre diferenţa dintre Rapid cu Iosif şi Rapid cu Mutu, în primele patru etape) Ca puncte suntem pe acolo, acum e un lot mai echilibrat numeric şi valoros. Axul central a rămas acelaşi, Alex Ioniţă, dar nu-mi place să vorbesc de alţi colegi.

Au intervenit foarte multe probleme, accidentări, nu am avut dubluri pe posturi, lipsa unui lot numeric, toate acestea au contat foarte mult, dar cu siguranţă puteam face mai mult.

Eu în momentul acela reuşisem o promovare istorică, care va rămâne în istorie.

(n.r. despre transferuri) Cred că nu au voie să rateze play-off-ul. Este o candidată pentru primele trei locuri, le poate pune probleme trio-ului tradiţional (n.r. CFR, FCSB, U Craiova).

S-au integrat destul de bine, cei care au jucat mai mult, Costache, Dugandzic, Florin Ştefan. S-au adaptat echipei şi stadionului”, a declarat Mihai Iosif, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: mihai iosif-viitorul pandurii-liga 2 

viewscnt
Articole similare