CFR şi Corvinul au obţinut rezultate opuse în turul trei al calificărilor pentru grupele Conference League. Ardelenii au obţinut o victorie la limită împotriva israelienilor de la Maccabi Petah Tikva, în timp ce hunedorenii au fost învinşi de Astana, scor 1-2.
CFR-ul lui Dan Petrescu a câştigat partida tur cu Maccabi Petah Tikva, disputată în Bulgaria, iar la cum s-au desfăşurat ostilităţile, ardelenii nu vor avea nicio emoţie pentru a accede în grupele Conference League.
Din păcate, Corvinul a fost învinsă de Astana, după o nouă partidă admirabilă făcută de elevii lui Florin Maxim, iar hunedorenii pornesc cu şansa a doua în returul din Kazahstan.
CFR, culoar accesibil către grupele Conference League. Misiune dificilă pentru Corvinul
Mihai Stoica a urmărit ambele partide şi este de părere că CFR Cluj este cu un picior şi jumătate în grupe, având în vedere că ardelenii pot juca în play-off împotriva lui CSKA Sofia 1948, un adversar mult mai slab cotat decât echipa lui Dan Petrescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- CSKA Sofia 1948 a dispus de Pafos, scor 2-1, şi are prima şansă la califcare.
”(n.r. despre Maccabi - CFR) Au avut şi israelienii ceva ocazii, dar nu cred că se pune problema ca CFR să aibă emoţii, cum nu cred că se va pune problema nici în play-off. Noi am făcut anul trecut un meci execrabil şi i-am bătut acolo (n.r. pe CSKA 1948 Sofia) şi ţineţi minte anul trecut că CSKA aia bună (n.r. CSKA Sofia) a fost spulberată de Sepsi.
Corvinul a arătat bine fizic în prima jumătate, nu mai vorbim de primul meci cu Paksi. Rijeka se vedea că nu poate să alerge, acum Astana a putut să alerge. Sunt echipe cu experienţă în cupele europene. Asta contează enorm.
Corvinul a început cum nimeni nu îşi poate explica, victoria aia 4-0 din Ungaria. Au avut ghinion că au ratat acel penalty, puteau contunua în Europa League, pentru că Rijeka erau leşinaţi (n.r. pe finalul partidei din Croaţia”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Corvinul a jucat bine, dar Astana este mare favorită la calificare
”Corvinul este surpriza noastră frumoasă, dar totuşi s-a văzut valoarea în a doua repriză. Ăsta este adevărul. Au intrat foarte motivaţi, dar atât au putut.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cred că a intrat altă Astana în teren în repriza a doua. Cred că echipa mai bună a fost Astana. A fost diferit, pentru că la meciul cu Rijeka au fost conduşi”, a adăugat Marius Baciu.
Afla mai multe despre: cfr cluj, corvinul, mihai stoica