You are here:

Mihai Stoica, mesaj pentru Kyros Vassaras după ultimele controverse din Superliga: "Cum facem cu grecii? De ce pot avea arbitrii străini?"

Mihai Stoica, mesaj pentru Kyros Vassaras după ultimele controverse din Superliga: "Cum facem cu grecii? De ce pot avea arbitrii străini?"

FCSB

Comentarii

FCSB a învins-o pe Sepsi Sf. Gheorghe cu scorul de 1-0, într-un meci al etapei a 11-a din Superliga.

Oficialul campioanei României, Mihai Stoica, a vorbit despre Kyros Vassaras, şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor şi despre posibilitatea delegării arbitrilor străini la partidele importante din Superliga, o variantă care nu este luată în calcul de oficialii FRF.

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a declarat faptul că nu va lua în calcul delegarea arbitrilor străini la partidele din prima ligă a României.

Mihai Stoica a evidenţiat un detaliu important despre partidele între echipele de top ale campionatului din Grecia, ţara din care vine actualul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras. Partidele importante din campionatul elen sunt conduse de arbitrii străini. Mihai Stoica îşi doreşte ca acelaşi lucru să se întâmple şi în România.

"Dar ce e extrem de interesant? Că acest domn Vassaras, care vine din Grecia să ne explice nouă cum stau lucrurile în arbitraj, provine dintr-o ţară unde toate meciurile grele sunt arbitrate de străini. Toate! Nu vorbesc de meciurile din play-off, toate. Acum, PAOK - Aris, arbitru german, toate meciurile sunt. Este o anomalie în opinia mea. 

Eu cred că, mai degrabă, Vassaras e atât de bun şi mare specialist şi propulsează arbitrii peste tot, dar problema-i alta. Cum facem cu grecii? De ce grecii pot avea arbitrii străini? De ce noi nu am putea avea arbitrii străini? Spre exemplu, dacă noi şi Craiova am vrea arbitrii străini.", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

PAOK Salonic este următoarea adversară a celor de la FCSB în UEFA Europa League. Campioana Greciei va fi gazdă la partida din a doua etapă a noului sezon din Europa League. Meciul se joacă joi, 3 octombrie, de la ora 22:00.

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoicakyros vassarasccafrfrazvan burleanugreciapaok 

viewscnt
Articole similare