Mihaela Buzărnescu, locul 28 WTA, a făcut un nou meci epic, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Eastbourne. Ea a învins-o, marţi, cu scorul de 3-6, 7-6 (5), 6-3, pe belgianca Kiki Bertens, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 12, calificându-se în optimile de finală. Românca a fost condusă cu 6-3 şi 5-2, cu două break-uri, dar s-a impus după un meci epuizant, de două ore şi 40 de minute.
Înjurături ca la uşa cortului
Mihaela Buzărnescu a fost extrem de nervoasă tot meciul, în care a înjurat "a la Nick Kyrgios". "M***ii mă-tii!", "Mănânc mingile astea", "Înjur de numai pot", "Te urăsc, arbitro!" şi "Mi-ai furat tot ghemul, m***i mă-tii de arbitră, ce-mi face, tot ghemul mi l-a furat!" (n.r. - aceasta din urmă la 4-3 în decisv, un ghem pe care l-a câştigat) sunt doar câteva dintre ieşirile jucătoarei române, captate de microfoanele ambientale.
Buzărnescu a controlat startul partidei, dar a greşit enorm apoi, înclusiv din poziţii ideale, în primul set, pe care l-a cedat de la 3-1 şi 40-15, pe serviciul belgiencei. Nervoasă pentru propriile nereuşite şi certându-se non-stop pe ea însăşi - "Dracu' să te ia de proastă!" - jucătoarea română a scăpat meciul din mână.
De la mingea de 4-1, ea nu a mai câştigat niciun ghem până la finalul setului, pe care l-a cedat în puţin peste 40 de minute.
Setul secund a fost unul în care jucătoarea română a avuit o revenire incredibilă. Condusă cu cu 5-2 cu două break-uri, Buzărnescu a câştigat ea patru ghemuri la rând şi a ratat o minge de set, la 6-5. Însă ce nu a reuşit în ghemul al 12-lea a reuşit în tie-break, să egaleze la seturi după o oră şi 52 de minute de la start.
Mihaela Buzărnescu a început cu break setul decisiv, într-un ghem lung, dar munca depusă a risipit-o imediat, pierzându-şi propriul serviciu.
Cu "proasto" sau "hai Mihaela" strigat aproape după fiecare minge greşită, românca a câştigat trei ghemuri la rând de la 1-2. La scorul de 4-3, Buzărnescu a avut câteva ieşiri dure la adresa arbitrei, care a intervenit la o minge şi a dictat aut împotriva sportivei române. Buzărnescu a pornit o avalanşă de înjurături şi apostrofări în limba română la adresa arbitrei de scaun, care nu a reacţionat. Jucătoarea de pe locul 28 a câştigat acest ghem lung, pe propriul serviciu, apoi a făcut break şi a încheiat meciul, cu 6-3, după două ore şi 40 de minute de joc.
În faza următoare, ea va evolua cu letona Jelena Ostapenko, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 5, care a trecut în manşa a doua de Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA, cu scorul de 6-3, 7-5.
Buzărnescu a mai jucat o dată cu Ostapenko, în turul al II-lea la Doha, în februarie, când românca s-a impus scurt, cu 6-1, 6-3.
Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 11.140 de dolari şi cu 55 de puncte WTA.
sursa: news.ro
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: buzarnescu, calificare, injuraturi