You are here:

Mircea Lucescu, contra curentului! L-a lăudat pe Răzvan Burleanu pentru o măsură controversată luată: "Rezultatele sunt bune"

Mircea Lucescu, contra curentului! L-a lăudat pe Răzvan Burleanu pentru o măsură controversată luată: "Rezultatele sunt bune"

Echipa națională

Comentarii

Fostul selecţioner al României, Mircea Lucescu (78 de ani), susţine că prezenţa României la EURO 2024 ar trebui urmată de o nouă performanţă, altfel calificarea poate fi catalogată întâmplătoare. De asemenea, a evidenţiat măsurile luate de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, din fruntea fotbalului românesc.

Ce ar trebui să se întâmple după calificarea României. Mircea Lucescu: "Altfel e considerată întâmplătoare"

Echipa naţională a României s-a calificat matematic la EURO 2024, după 2-1 cu Israel, dar miza grupei continuă. Marţi, de la 21:45, România întâlneşte Elveţia, live text pe Orange Sport, iar tricolorii au nevoie de cel puţin un egal pentru primul loc al grupei şi urna a doua la tragerea la sorţi pentru turneul final din Germania. 

Mircea Lucescu a explicat ce înseamnă calificarea şi a evidenţiat regula U21 implementată de administraţia Răzvan Burleanu, una dintre măsurile criticate de conducătorii din fotbalul românesc. 

"Avea nevoie fotbalul românesc de această calificare, poate fi un impuls pentru echipele din campionatul intern, ca să ajungă la o astfel de performanţă, să ajungă în primăvara europeană. Cei care au condus în trecut fotbalul au neglijat creşterea jucătorilor tineri, după anii '90 nu au mai fost creşteri de jucători competitivi. 

Răzvan Burleanu a fost criticat, dar măsurile luate în privinţa promovării tinerilor jucători şi forţarea lor în campionat au făcut ca echipele de tineret să aibă rezultate bune şi să apară şi performanţa cu naţionala. Ea obligă federaţia, antrenorii, pentru că trebuie urmată de un alt succes. Dacă nu, e considerată întâmplătoare. Mereu e aşa.

S-a consolidat un nucleu de jucători pentru performanţă şi asta aduce o întrecere a tuturor de a face parte din naţională. Va fi o competiţie care pleacă de la dorinţa, invidia de a fi acolo. A trecut perioada în care erau jucători în care nu prea acceptau să vină din cauza criticilor, dar şi astea au făcut bine, că le-au întărit caracterul", a declarat Mircea Lucescu, înainte de România - Elveţia

Afla mai multe despre: mircea lucescurazvan burleanuromania elvetiamircea lucescu echipa nationala 

viewscnt
Articole similare