You are here:

Mircea Lucescu, ofertat de englezul cu o avere de 25 miliarde €! Propunerea incredibilă primită după meciul lui Dinamo Kiev: ”Au venit reprezentanţi”

Mircea Lucescu, ofertat de englezul cu o avere de 25 miliarde €! Propunerea incredibilă primită după meciul lui Dinamo Kiev: ”Au venit reprezentanţi”galerie foto

Fotbal intern

Comentarii

Deşi e cel mai vârstnic antrenor aflat în activitate, Mircea Lucescu (77 de ani) încă prezintă interes pentru cluburi uriaşe din fotbalul european, dezvăluind două oferte importante pe care le-a primit în acest sezon, din partea unor echipe cu mari ambiţii.

Războiul declanşat de Rusia în Ucraina a avut urmări importante asupra fotbalului ucrainean, acesta încă existând, dar nu în aceleaşi condiţii ca înainte.

Majoritatea străinilor au părăsit ţara, iar câteva echipe s-au desfiinţat, însă o nouă ediţie a campionatului a debutat în vara lui 2022, în plin război.

Mircea Lucescu a ales să rămână la Dinamo Kiev, dar parcursul formaţiei sale a fost dezastruos, pe toate planurile, după standardele ultimilor ani.

Mircea Lucescu, rămas la Dinamo Kiev deşi a fost ofertat de echipe importante

În campionat, formaţia din capitala Ucrainei se află pe locul al patrulea, în urma celor de la Şahtior, Dnipro şi Zorya Lugansk, în timp ce campania din Europa League a fost şi mai dezamăgitoare.

După eliminarea din play-off-ul Champions League împotriva Benficăi, Dinamo Kiev a scos doar un punct din grupa cu AEK Larnaca, Stade Rennes şi Fenerbache.

Interesant este că ”Il Luce” refuzase o ofertă din partea turcilor chiar la începutul acestui sezon, din solidaritate faţă de Dinamo Kiev, care tocmai intra într-o nouă eră.

Nu a fost singura propunere refuzată de Lucescu sr. în acest sezon, primind încă una chiar la meciul tur cu Rennes, din Franţa.

”Au fost nişte reprezentaţi de la Nice atunci. Puteam să merg şi la Fenerbahce în vară”

OGC Nice, echipa care îl deţine pe Rareş Ilie şi care este patronată de Sir Jim Ratcliffe, al doilea cel mai bogat britanic, cu o avere estimată la 25 de miliarde de euro, l-a dorit pe Mircea Lucescu.

Formaţia de pe Coasta de Azur traversa atunci o perioadă modestă, dar a reuşit să îşi regăsească stabilitatea sub comanda lui Didier Digard (35 de ani), care se află în aceeaşi situaţie ca Will Still, astfel că Nice plăteşte 25.000 de euro la fiecare meci cu acesta pe bancă.

Nu mai contează ce s-a întâmplat, eu nu negociez cu nimeni. Au fost discuţii când am jucat la Rennes, au venit cei de la Nice, dar nici prin cap nu mi-a trecut să plec. Aici, în Ucraina, sunt mari eforturi pentru a duce mai departe campionatul.

Au fost nişte reprezentaţi de la Nice atunci, când am jucat cu Rennes. Puteam să merg şi la Fenerbahce în vară, înaintea lui Jesus, dar nu am vrut. Nu e caracterul meu şi nu aş fi putut face asta, să las echipa în situaţia în care era.

Dacă oamenii de aici vor decide că e nevoie de o schimbare, atunci plec”, a declarat Mircea Lucescu, pentru Prima Sport.

Cine este Sir Jim Rattcliffe

Sir Jim Ratcliffe şi-a strâns averea datorită firmei INEOS, pe care o deţine şi conduce şi acum, care este a patra cea mai mare companie din industria chimică.

Acesta deţine Nice din 2019, după ce a achiziţionat clubul pentru 100 de milioane de euro, însă recent se zvonea că ar fi interesat să cumpere United, fiind născut în zonă, pentru o sumă de cel puţin 50 de ori mai mare.

Afla mai multe despre: mircea lucescu 

viewscnt
Articole similare