România întâlneşte Lituania într-o partidă a Ligii C din UEFA Nations League. Stadionul Darius ir Girenas din Kaunas va găzdui partida dintre cele două echipe naţionale.
UPDATE | Numărul 11, număr purtat de Nicuşor Bancu la echipa naţională, a fost preluat de Victor Dican pentru meciul primei selecţionate din Lituania.
300 de suporteri români vor susţine echipa naţională, la Kaunas, informează FRF. Din cei 3500 de spectatori care vor asista la partida dintre Lituania şi România, 300 vor fi alături de selecţionata lui Mircea Lucescu.
România are şansa să-şi extindă seria de meciuri fără eşec cu un rezultat pozitiv la Kaunas, împotriva Lituaniei, în partida de marţi seară. De la ora 21:45, "tricolorii" vor reîntâlni Lituania, echipă pe care au reuşit să o învingă la partida tur disputată la Bucureşti, cu scorul de 3-1. Răzvan Marin, Valentin Mihăilă şi Alex Mitriţă au fost marcatorii echipei naţionale la partida disputată în Ghencea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale, a stabilit lotul pentru partida cu Lituania, de la Kaunas. Cu Nicuşor Bancu suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene, Lucescu a fost nevoit să renunţe la un singur jucător pentru a ajunge la numărul de 23, eligibili pentru partida din Lituania.
Alex Paşcanu, OUT pentru partida cu Lituania
Alex Paşcanu, fundaşul central transferat de Rapid în vara acestui an, nu va face parte din lotul pe care Mircea Lucescu se va baza la partida de pe stadionul Darius ir Girenas.
În schimb, Victor Dican, fotbalistul chemat de urgenţă la echipa naţională pentru a-l înlocui pe Adrian Şut, va putea debuta pentru echipa naţională împotriva Lituaniei. Mijlocaşul în vârstă de 24 de ani a evoluat de 12 ori pentru naţionala U21 a României.
România are nouă puncte după trei etape în grupa din UEFA Nations League. După duelul de la Kaunas împotriva Lituaniei, "tricolorii" vor mai disputa două partide, la mijlocul lunii noiembrie, cu Cipru şi Kosovo, ambele pe teren propriu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- ”Nu e vina mea, e vina fotbalului românesc”. Cum se apără Daniel Pancu în disputa cu Octavian Popescu
- Probleme pentru Manchester City. Ce jucător revendică salarii neplătite în valoare de 10 milioane de lire sterline
- Neymar, din ce în ce mai aproape de revenirea pe teren. În ce meci ar putea juca fotbalistul brazilian
- Seară incredibilă în Nations League. Şase goluri în Islanda - Turcia. Germania a învins Olanda. Franţa, victorie la limită în Belgia
- Zeljko Kopic a dezvăluit ce le-a spus conducătorilor de la Dinamo, care i-au oferit prelungirea. Obiectivele "câinilor" se schimbă
- Dinamo primeşte veşti bune înainte de derby-ul cu FCSB! Ce au pregătit "câinii": "Ei doi au jucat în acest weekend"
- Constantin Zotta, pus la punct de un fost jucător al Rapidului: ”E greu cu credibiltiatea când ai fost alergat de antrenori în timpul meciului”
- Primele rezultate ale zilei în Nations League. A patra înfrângere consecutivă pentru naţionala lui Fernando Santos. Surpriză în Georgia - Albania
Afla mai multe despre: echipa nationala, mircea lucescu, alex pascanu, romania, lituania, nations league