You are here:

Mircea Rednic a trecut la ameninţări: ”Dacă dau un telefon, a zburat de-acolo!”

Mircea Rednic a trecut la ameninţări: ”Dacă dau un telefon, a zburat de-acolo!”

UTA

Comentarii

UTA Arad se va duela cu Petrolul sâmbătă, de la ora 14:00, în runda a 12-a din Superliga.

Mircea Rednic continuă războiul cu Bogdan Apostu, impresarul care a adus diverşi jucători la UTA Arad.

„Nu îmi place să rămân dator. Eu ştiu foarte bine ceea ce a făcut el (n.r. - se referă la Bogdan Apostu, dar ezită să-i rostească numele). A fost un mare intermediar, pentru că şi acum, în afară de 2-3 jucători pe care îi are la UTA, Iacob, Benga, Cooper, la restul el doar a intermediat. 

E adevărat că la Roger eu nu am fost de acord să i se prelungească înţelegerea şi am motive foarte serioase, unul dintre ele fiind salariul lui. Apoi, Batha avea doi ani la UTA, în 71 de meciuri a dat un singur gol. Carp, cu un salariu mult mai mic, să nu zic la jumătate decât Batha, are două goluri şi un autogol, deci, calculând, rămâne cu un gol. Şi are şi un salariu mai mic, deci se poate. Nu am nimic cu Batha, îmi plăceau agresivitatea, răutatea lui, dar atât. Recupera 10 mingi şi 8 le dădea la adversari. Însă era bun pentru echipă. Nu a vrut să rămână, a şi avut un conflict cu mine peste care eu nu puteam să trec. 

Când primeşti indicaţii şi răspunzi cu «Scoate-mă dacă nu îţi convine», e greşeala ta. Ubbink şi Roger erau şefii de sindicat, tot timpul aveau câte ceva de comentat. Ba despre salarii, ba veneau în civil că nu se antrenează”, a declarat Rednic, citat de sportarad.ro.

”Eu sufăr şi am pus suflet când am venit şi am rămas!”

Extrem de nervos, Rednic a mărturisit că va pleca de la Arad atunci când lucrurile încep să funcţioneze.

„În momentul în care lucrurile vor merge bine şi echipa şi-a atins obiectivul, atunci voi pleca. Să nu mă facă să dau un telefon la Hunedoara, căci în secunda doi zboară de acolo, cu tot cu jucătorii lui. Când s-a pus problema de cumpărarea mărcii Corvinul, el era pe la baie, iar eu şi alţii eram cu banii. Corvinul nu va dispărea atâta timp cât trăiesc eu.

Acum nu plec, pentru că şi eu m-am implicat, am pus suflet şi mi-am dat acordul la jucătorii care au venit. Unde Dumnezeu am făcut infarct? În restaurant, în sufragerie, unde am făcut infarct? Aici la UTA am făcut infarct.

 Deci eu sufăr şi am pus suflet când am venit şi am rămas. Nu plec, nu pot să las jucătorii în am crezut şi cred. Ăsta sunt, nu ai rezultate, e normal că eşti vulnerabil, dar nu părăsesc echipa până nu începe proiectul să meargă”, a declarat Mircea Rednic.

Afla mai multe despre: uta aradmircea rednicbogdan apostu 

viewscnt
Articole similare