You are here:

Mircea Sandu a spus cine este jucătorul naţionalei României care l-a impresionat cel mai mult la EURO 2024: ”Cel mai bun”

Mircea Sandu a spus cine este jucătorul naţionalei României care l-a impresionat cel mai mult la EURO 2024: ”Cel mai bun”

Echipa națională

Comentarii

Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, consideră că Andrei Raţiu a fost cel mai bun jucător român la acest turneu.

”Am trăit momentul cu emoţii uriaşe. La un moment dat eram pe ultimul loc în grupă, dar a venit acel moment individual al lui Ianis şi s-a reuşit egalarea, după golul lui Răzvan Marin. Aşteptăm acum să vedem cu cine jucăm şi, între Slovenia şi Olanda, sper să jucăm totuşi cu Slovenia. Ceea ce a reuşit Edi Iordănescu este o performanţă mare, jucătorii s-au dăruit şi să nu uităm suporterii, care au fost extraordinari. Raţiu, pentru mine, a fost cel mai bun jucător român la turneul final. Nu am mai văzut de mult atâta dăruire.

Să nu uităm că o mare parte din aceşti jucători au fost descoperiţi, pe când erau foarte mici, de Radu Răducioiu, în selecţii făcute pentru echipele naţionale de juniori. E un amănunt care este uitat. E o performanţă notabilă, pentru că România a mai ieşit din grupe doar o dată, cu Italia, în 2000”, a declarat Mircea Sandu la TVR Sport, după calificarea echipei naţionale în optimile Euro 2024.

România - Slovacia 1-1. Calificare istorică

Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0. România a încheiat grupa E pe primul loc.

Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii a competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat.

Golul României a fost marcat de Răzvan Marin, din penalti, în minutul 37 (penalti), în timp ce pentru slovaci a punctat Duda (24).

Afla mai multe despre: euro 2024românia 

viewscnt
Articole similare