You are here:

Mirel Rădoi, anunţ despre viitorul său! Ce spune fostul selecţioner despre o posibilă revenire în Liga 1: ”Ar fi Universitatea Craiova o variantă?” | VIDEO

Mirel Rădoi, anunţ despre viitorul său! Ce spune fostul selecţioner despre o posibilă revenire în Liga 1: ”Ar fi Universitatea Craiova o variantă?” | VIDEO
Comentarii

Liber de contract după despărţirea de echipa naţională, la finalul anului trecut, Mirel Rădoi este gata să revină pe banca tehnică. Fostul selecţioner a vorbit despre o posibilă revenire în Liga 1 şi a fost întrebat dacă există posibilitatea să îl înlocuiască pe Laurenţiu Reghecampf la Universitatea Craiova.

Mirel Rădoi a rămas liber de contract după despărţirea de echipa naţională, mandatul său încheiându-se dezamăgitor, cu ratarea calificării la barajul pentru Campionatul Mondial.

Existau semne că selecţionerul ar fi dornic să continue, dar, în urma remizei cu Islanda, care le-a stabilit soarta ”tricolorilor”, acesta a luat decizie să îşi părăsească postul.

După jumătate de an de pauză, Mirel Rădoi este gata să revină pe banca tehnică, dar dă de înţeles că nu ar dori să se întoarcă în Liga 1.

S-a zvonit că Laurenţiu Reghecampf ar fi aproape de plecarea de la Universitatea Craiova şi că Rădoi, oltean la origine, ar fi dorit în locul său.

După ce conducerea trupei din Bănie a negat aceste zvonuri, nici fostul selecţioner nu a vrut să le comenteze, dar a afirmat că este dornic să revină în ”joc”.

Mirel Rădoi, anunţ despre viitorul său

”(n.r. pasul următor ar fi) Să antrenez la o echipă de club. Nu aş putea să spun neapărat că străinătate, că ar suna oarecum <<campionatul României prea slab pentru Rădoi>>, titluri de genul ăsta.

Deocamdată ştiu ce poate campionatul României, cred că poate şi mai mult, a fost o editie de campionat interesantă, chiar dacă locul unu şi doi s-au decis în penultima etapă.

Dar cred că ediţia viitoare de campionat va fi una interesantă dacă stăm să ne gândim, cele şase echipe din play-off, plus celelalte care îşi anunţă candidatura, Rapid, Sepsi, UTA, Botoşani, Craiova lui Mititelu.

Vor fi la anul 11-12 echipe care se vor bate pe 6 locuri. Cred că media campionatului logic ar fi să urce şi e clar că pentru echipa naţională va fi benefic să fie cât mai multe echipe, cât mai mulţi jucători.

(n.r. Universitatea Craiova ar fi o variantă?) Nu ştiu, nu vreau să vorbesc pentru că toate echipele au antrenori şi probabil că şi eu dacă aş fi în situaţia asta, nu mi-ar conveni ca cineva să vorbească în spatele meu de alte lucruri”, a declarat Mirel Rădoi.

Afla mai multe despre: mirel rădoi 

viewscnt
Articole similare