Jucătorii Alex Pop şi Diego Zivulic au tras concluziile după ce Oţelul Galaţi a pierdut şi la Iaşi. Antrenorul secund Dorin Toma a anunţat că Dorinel Munteanu va face analiza turului.
Primele reacţii dinspre Oţelul Galaţi, după înfrângerea dueroasă cu Poli Iaşi
Poli Iaşi a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Oţelul Galaţi, în etapa a XV-a a Superligii. Gălăţenii au condus cu 1-0 şi au evoluat cu un jucător mai puţin din minutul 26.
Pentru Poli Iaşi au marcat Tailson (71) şi Gheorghiţă (74), iar pentru Oţelul a înscris Frederic (2). Din minutul 26, Oţelul a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Stevanovic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Ce mai e de spus când e a doua oară la rând când conducem cu 1-0 şi pierdem pe final, ca în Cupa României?! Am avut ocaziile mai mari şi ocaziile mai bune şi cu om în minus. Am alergat, am muncit de două ori mai mult şi 70 de minute ne-am descurcat foarte bine, iar o fază fixă a făcut diferenţa.
Am tot fost întrebaţi, iar mister a spus că nu e vorba despre o criză. E doar o perioadă în viaţa oricărei echipe, toată lumea trece prin momente dificile şi cine e bărbat adevărat va merge mai departe, că doar noi o scoatem la capăt. Doar noi suntem vinovaţi şi doar noi putem s-o scoatem la capăt. Suntem mai sus decât anul trecut şi e un progres, dar puteam fi mult mai sus cu câteva momente din meciuri, care schimbă soarta meciului", a declarat Alexandru Pop, după cele 90 de minute din Copou.
Diego Zivulic a fost dezamăgit de faptul că Poli Iaşi a întors scorul cu Oţelul.
"Suntem supăraţi, dezamăgiţi toţi, pentru că am avut 1-0 şi e clar că fără un jucător... A trebuit să facem mai mult în repriza a doua să ţinem de rezultat mai mult, dar am luat un gol ieftin şi asta a schimbat direcţia meciului. Un meci e de 90 de minute şi în cele 20 de minute nu ne-am făcut treaba şi am luat două goluri", a anunţat fundaşul de la Oţelul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dorin Toma, antrenorul secund de la Oţelul care a dat indicaţii de pe bancă, în absenţa lui Dorinel Munteanu, suspendat, a tras concluziile înfrângerii dureroase.
"Din păcare am pierdut acest joc pe care l-am controlat din primul meci chiar dacă am rămas fără jucător. Ne pare rău că nu am gestionat rezultatul pe care l-am avut şi ne pregătim pentru jocul următor.
Normal că suntem supăraţi, dezamăgiţi, pentru efortul depus, dar ne vom pregăti mai bine. Mister va discuta cu noi şi cu echipa şi vom ieşi din aceste momente. Ne vom reveni, iar acest joc ne-a demonstrat că putem, dar au fost momentele când s-a accidentat şi Alex, am pierdut controlul la faza fixă", a spus "secundul" lui Dorinel Munteanu.
- Citește și
- LIVE VIDEO | Craiova - FCSB, ora 21:00, pe Orangesport.ro. Arde Bănia. Oltenii vs. campionii, în atracţia ultimei etape din tur
- Max Verstappen, doar pe 17 după calificările Grand Prix-ul Braziliei! Lando Norris va pleca din pole-position
- LIVE VIDEO | U Cluj - Farul Constanţa, de la 16:00, pe Orangesport.ro. Echipele de start. Gică Hagi vrea să treacă peste dezamăgirea din Cupa României
- Criza de eşecuri la rând, întreruptă. Finalista UCL a câştigat un meci, după ce a fost condusă
- Cristi Balaj anunţă că un conducător din fotbalul românesc a încercat să-l mituiască! Detalii incredibile: "Cu banii în plic" | EXCLUSIV
- LaLiga a reacţionat, după ce Diego Simeone a afirmat că meciurile din Spania ar fi trebuit amânate: "Pentru a explica lumii că trebuie să ne mobilizăm"
- VIDEO | Fotbalistul cu zeci de meciuri în Champions League a dezvăluit momentul său preferat de la Dinamo: ”Când am câştigat cu UTA”
- VIDEO | Poli Iaşi - Oţelul Galaţi 2-1. Conduse la pauză, gazdele au revenit şi au câştigat. Echipa lui Dorinel a jucat în ”10”
- Ioan Andone se teme pentru un fotbalist de la FCSB! "Domnule, termin-o cu astea. Să nu mai văd". Ce pericol prevede
- Cum vede Charalambous ultima veste primită de Gâlcă la Craiova: ”Nu ştiu dacă e un lucru bun”
- "Dinamo nu este o echipă de play-off! Pe cuvânt, să nu se supere". "Puriul", verdict fulger: "Rednic e bun doar când dă bani"
- Criză în Bănie! Rotaru i-a decis soarta lui Gâlcă, după eşecul ruşinos din Cupă: ”Victorie cu FCSB şi avem şanse să urcăm înapoi pe 2”
Afla mai multe despre: poli iasi otelul galati, rezultate superliga