Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, a fost întrebat dacă vreun fotbalist de la campioana României ar fi meritat să înceapă din primul minut cu Bulgaria. MM l-a nominalizat pe Florinel Coman, iar în discuţie i-a introdus inclusiv pe Darius Olaru şi Adrian Şut.
Echipa de start a României cu Bulgaria
Meciul de pregătire România - Bulgaria se joacă marţi, de la 21:30, live text pe Orangesport.ro. Primul 11 a fost studiat imediat, iar experţii Orange Sport cred că în mare parte aceasta va fi şi formaţia de la EURO 2024.
"Eu cred că asta e echipa, iar dacă Burcă nu va putea, asta e echipa, cu Rus", a spus conducătorul campion al Superligii, o competiţie susţinută de Superbet. El a fost completat imediat de Basarab Panduru: "Stai puţin, e meci de pregătire, e amical cu Bulgaria, poate nu asta o să fie echipa la EURO. Poate 7-8 jucători să fie bătuţi în cuie".
MM Stoica: "Campioana României mă aşteptam să fie reprezentată în primul 11"
MM Stoica a fost întrebat apoi dacă el consideră că măcar un fotbalist de la FCSB ar fi meritat să prindă "primul 11" cu Bulgaria, în condiţiile în care Ştefan Târnovanu, Adrian Şut, Florinel Coman şi Darius Olaru au început de pe bancă primul meci de pregătire din această săptămână.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Dacă mă întrebi, oare cred că ar fi meritat să fie căpitanul campioanei (n.r. - Darius Olaru) şi golgheterul campionatului (n.r. - Florinel Coman)? Da, mă gândesc că ar fi meritat. Căpitanul campioanei, care în poziţia lui de număr 8 sau 10 a marcat mai multe goluri decât Stanciu, Marin, Marin şi alţi prieteni de-ai lor. Mda... (n.r. - În locul cui să fie introdus Olaru?) În locul lui M. Marin, R. Marin sau pune puncte, puncte Marin, în niciun caz în locul lui Stanciu, pe care-l văd cel mai bun jucător român la ora actuală. Nu o să apară Olaru! Poate se schimbă sistemul, nu ştiu.
Sincer, Olaru nu mă aşteptam să joace, mă aşteptam să joace Coman, pentru că Olaru la naţională nu prea a fost folosit", a spus MM Stoica, la Orange Sport.
"Şut e cel mai bun număr 6 la ora actuală, dar Edi Iordănescu a calificat echipa naţională"
Apoi, discuţia s-a mutat la nivelul mijlocaşului central.
"Dacă juca Screciu, cert e că juca titular şi sărea un Marin, probabil Marius Marin. Şut nici n-a fost la echipa naţională, ştii cum se poate prezenta? Jucătorii ăştia au calificat echipa naţională, nici nu se pune problema. Are logică, că atunci când Screciu îl ţinea pe bancă pe Marius Marin, atunci Şut nu exista pentru naţională. Nici nu se discută.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pentru mine, Şut e cel mai bun număr 6 la ora actuală, iar eu nu fac echipa naţională, dar când Edi califică naţionala fără înfrângere de pe locul întâi, atunci nu avem ce comenta. Am spus doar ce aş fi făcut. Mă aşteptam campioana României să fie reprezentată în primul 11 de cineva, atât, nu altceva", a mai spus conducătorul de la FCSB, Mihai Stoica, pentru Orange Sport, înainte de România - Bulgaria.
- Citește și
- Rrahmani pleacă de la Rapid. Atacantul giuleştenilor semnează cu un club important din Europa
- Cum şi-a ”protejat” Edi Iordănescu jucătorii înainte de EURO: ”A fost alegerea lui ca să evite oboseala” | EXCLUSIV
- OFICIAL | Louis Muntean are un nou antrenor. Fiorentina a anunţat numele celui care îl înlocuieşte pe Vincenzo Italiano
- "Şi-a recunoscut vina". S-a aflat ce s-a întâmplat cu Mourinho la Bucureşti, după reacţiile nedorite apărute: "Nu a fost anunţat"
- Chiar suntem chinezii Europei! "Tricolorele" de la tenis de masă sunt pe locul 4 mondial, lângă marile puteri. Ţările depăşite
- OFICIAL | Becali şi-a îndeplinit dorinţa. FCSB a anunţat transferul unui nou fotbalist
- Mbappe, prima conferinţă după transferul la Real. Ce a spus despre sezonul tumultuos de la PSG: ”Doi oameni m-au salvat”
- Vedeta care tocmai şi-a anunţat despărţirea de Farul! "A sosit momentul". Dan Şucu a recunoscut că-l vrea la Rapid
- NEWS ALERT | Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros! A primit un verdict dur de la medici
- "Este un contract diferit". Detalii de la negocierile pe care le poartă Edi Iordănescu. A fost propusă o înţelegere pe patru ani
- Alex Ioniţă, impresionat de un tânăr jucător de la Rapid: ”Are un calm foarte bun în timpul jocului” | EXCLUSIV
- ”Ar fi trebuit să se opereze”. Ultimele veşti despre Denis Alibec şi Andrei Burcă înainte de EURO
- Gheorghe Hagi, aproape de plecarea de la Farul. Dorit de cluburi importante, "Regele" refuză tot. Care e adevăratul motiv
- Boloni, ca şi plecat de la Metz. El e antrenorul care vine să-i ia locul pe bancă antrenorului român
Afla mai multe despre: mm stoica, romania bulgaria, romania euro 2024, edi iordanescu romania, darius olaru, florinel coman