Din postura de scouter, Mihai Stoica a remarcat doi jucători din Ligue 2. Între timp, ambii au ajuns la Manchester City.
Cu solide cunoştinţe despre fotbalul internaţional, Mihai Stoica a intrat de multe ori în rolul de scouter.
La o astfel de vizită, în urmă cu aproximativ 10 ani, la un meci din liga a doua a Franţei, managerul FCSB-ului a remarcat doi tineri fotbalişti care, mai departe, au devenit foarte cunoscuţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Meme Stoica, scouter în Franţa: ”Se joacă acolo un fotbal extraordinar”
În contextul în care Alexi Pitu s-a transferat la Bordeaux, în Ligue 2, Meme Stoica l-a avertizat că nivelul este foarte, foarte ridicat şi a oferit un exemplu din cariera sa.
Oficialul FCSB a povestit cum a mers la un meci Le Havre - Grenoble, din Ligue 2, deoarece era interesat să-l transfere pe un anume Riviere - cel mai probabil pe Yohann Riviere.
În timpul acelui meci, Mihai Stoica a remarcat alţi doi fotbalişti. Este vorba despre Benjamin Mendy şi Riyad Mahrez, care ulterior au ajuns la Manchester City.
”Se joacă un fotbal de un nivel extraordinar. Vă dau un singur exemplu, am fost la un moment după un jucător, Riviere - dar nu Riviere ăla cunoscutul, de la Monaco (n.r. Emmanuel Riviere), în fine.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Şi am văzut Le Havre cu Grenoble, un meci cu un nivel fantastic. Şi mi-am însemnat nişte jucători pe care îi remarcasem. Unul era Mahrez şi celălalt era Mendy, care era împrumutat acolo.
Acum, să mărturisesc, nu ştiu dacă dacă era Ferland sau dacă era celălalt Mendy (Samuilă: Cel de la City sau cel de la Ream Madrid) Exact. Că amândoi au jucat la Le Havre, amândoi sunt împrumutaţi acolo, amândoi sunt fundaşi stânga. Oricum, erau buni amândoi. Unul e la Real Madrid şi celălalt are probleme, dar şi le rezolvă”, a povestit Mihai Stoica la Orange Sport.
Mihai Stoica a remarcat doi fotbalişti care între timp au ajuns la Manchester City
În vârstă de 28 de ani, Benjamin Mendy şi-a început cariera la Le Havre, pentru care a jucat până în vara lui 2013, când a fost transferat de Marseille. Ulterior, el a ajuns la Monaco şi, în vara lui 2017, Manchester City a plătit 57,5 milioane de euro pentru transferul său.
În urmă cu aproape doi ani, Benjamin Mendy a intrat la închisoare după ce a fost găsit vinovat pentru viol. Între timp, Mendy a fost eliberat pe cauţiune şi a scăpat de 6 acuzaţii de viol, dar dosarul său încă se judecă.
Riyad Mahrez, 31 de ani, a făcut primii paşi în fotbal la AAS Sarcelles, a trecut ulterior la Quimper FC şi, în 2010, Le Havre l-a transferat pentru academia sa.
A debutat la seniori, iar în ianuarie 2014 a fost cumpărat de Leicester City cu 500.000 de euro. În iulie 2018, City l-a transferat cu aproape 68 de milioane de euro.
- Citește și
- ”Dacă vrei să faci bani, asta e soluţia”. Metoda ”simplă” prin care cluburile din Superligă s-ar putea îmogăţi: ”Cum altfel?” | EXCLUSIV
- Plecare neaşteptată de la FCSB? MM a dezvăluit discuţiile în legătură cu o despărţire surprinzătoare: ”Cred că e nemulţumit”. Când se decide totul | EXCLUSIV
- A fost găsit înlocuitorul lui Pitu? Atacantul cu un meci în naţionala României, varianta lui Gică Hagi la Farul Constanţa | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: meme stoica