Meciul dintre Petrolul Ploieşti şi FC Voluntari a oferit o nouă ratare marcă înregistrată în campionatul României. Un jucător a luftat cum nu se poate mai rău pentru el o minge, într-o situaţie iminentă de gol a echipei la care evoluează.
Petrolul Ploieşti şi FC Voluntari s-au întâlnit în penultimul meci al etapei cu numărul trei din noul sezon al Superligii României.
Gazdele veneau după două remize în primele două runde, atunci când au ratat de fiecare dată şi câte un penalty. Mai întâi a fost Budescu, iar mai apoi la urmat şi Grozav.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De partea cealaltă, ilfovenii se prezentau după cele trei puncte obţinute în prima etapă cu Botosani. Dar în a doua rundă au pierdut drastic contra campioanei Farul (1-4).
Petrolul, ”abonată” la ratări de zile mari. Valentin Ţicu a fost ghinionistul de această dată | VIDEO
Astfel, pe ”Ilie Oană”, meciul din runda a treia punea faţă în faţă două echipe care aveau nevoie să-şi refacă moralul.
Dar prima jumătate de oră a partidei a fost liniştită, fără vreo mare ocazie de poartă. Totuşi, după o situaţie cât de cât periculoasă a oaspeţilor, în minutul 30, la două minute distanţă a venit şi replica gazdelor.
Elevii lui Florin Pîrvu au construit frumos o acţiune de atac, la capătul căreia s-a aflat însuşi căpitanul Valentin Ţicu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dar acesta a ratat execuţia în mod inexplicabil. Dintr-o poziţie ideală, în centrul careului, fără vreo presiune mare pusă de un adversar, tânărul jucător a avut un luft de zile mari, ratând complet execuţia cu piciorul stâng.
Este a doua situaţie clară de gol la rând pe care Petrolul Ploieşti o ratează în mod inexplicabil, după cea a lui Jair, din etapa precedentă, în deplasarea de la Botoşani.
Finalul de primă repriză a adus şi câteva ocazii foarte mari irosite de Voluntari, astfel că gazdele au intrat la vestiare fără să primească gol, dar şi fără să marcheze.
- Citește și
- De ce vrea FCSB să joace, de fapt, în Ghencea! După banii din bilete, mai există un motiv: "Asta se încearcă" | EXCLUSIV
- "Mă gândesc la campionat, nu la play-off". Cladiu Petrila, primul interviu după transferul la Rapid
- Echipele româneşti s-au descurcat excelent în Conference League, dar Basarab Panduru rămâne rezervat. ”Acolo am o problemă în privinţa calificării” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: petrolul voluntari, superliga, valentin ticu