You are here:

Moment inedit în tenisul elveţian. După 21 de ani, Federer a cedat poziţia de cel mai bun jucător

Moment inedit în tenisul elveţian. După 21 de ani, Federer a cedat poziţia de cel mai bun jucător

Tenis

Comentarii

Pentru prima dată în 21 de ani, Roger Federer nu se mai află în fruntea clasamentului naţional al jucătorilor elveţieni de tenis, care este actualizat de două ori pe an şi în care noul lider local este Henri Laaksonen, ocupantul locului 87 în ierarhia ATP.

Federer, clasat pe locul 44 ATP, şi Stan Wawrinka, o altă figură a tenisului elveţian, care se află în prezent pe locul 236 în clasamentul internaţional, nu au fost incluşi de această dată în clasamentul naţional din cauza accidentărilor prelungite.

Responsabilii cu elaborarea clasamentului, valabil pentru toate turneele naţionale din Elveţia şi care va fi actualizat din nou în octombrie, au indicat că cei doi jucători vor fi reintroduşi în clasament după ce se vor înscrie într-o competiţie.

În vârstă de 40 ani, Roger Federer nu a mai evoluat într-un turneu oficial din august 2021. Jucătorul cu 20 de titluri de Grand Slam în palmares şi-a exprimat dorinţa de a reveni în circuitul profesionist la jumătatea acestui an.

În ierarhia feminină elveţiană, primul loc este ocupat de Jil Teichmann, care a devansat-o pe campioana olimpică en titre, Belinda Bencic.

Afla mai multe despre: federer 

viewscnt
Articole similare