Monica Niculescu, locul 56 mondial, venită din calificări, o va întâlni pe olandeza Kiki Bertens, numărul 29 mondial, în primul tur la turneul Wuhan Open.
Niculescu s-a calificat sâmbătă pe tabloul principal, trecând de Fangzhou Liu (China), locul 156 mondial, scor 2-6, 6-1, 6-0, după o oră şi 39 de minute.
Monica Niculescu şi Bertens au mai fost adversare de trei ori, românca impunându-se în două din confruntări, în 2015 la Poitiers şi în 2016 în Luxemburg. Ultimul meci dintre cele două sportive a avut loc în luna mai, în primul tur la Roma, când câştigătoare a fost Bertens.
Pe tabloul principal la Wuhan Open se mai află Simona Halep şi Sorana Cîrstea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Simona Halep, locul 2 mondial, va evolua direct în turul doi, unde o va întâlni pe învingătoarea din meciul dintre Daria Kasatkina şi Alison Riske. Rusoaica Daria Kasatkina este locul 32 mondial, iar americanca Alison Riske este pe poziţia 49. Halep conduce 2-0 în meciurile directe cu Daria Kasatkina şi cu 1-0 pe Alison Riske.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sorana Cîrstea, poziţia 52 WTA, care în primul tur va juca în compania chinezoaicei Yafan Wang, locul 147 mondial. Cele două au mai fost adversare o dată, în 2015, la Saint-Gaudens, când câştigătoare a fost chinezoaica.
Afla mai multe despre: monica niculescu, wuhan, kiki bertens, turneu, tenis, roma, luxemburg, sorana cirstea