Adrian Mutu a susţinut prima conferinţă de presă în calitate de antrenor al lui CFR Cluj. Cristi Balaj, preşedintele ardelenilor, a avut doar cuvinte de laudă pentru golgheterul all-time al naţionalei, căruia îi prevede un viitor strălucit în antrenorat.
Poate fi CFR o rampă de lansare pentru Adi Mutu? Cristi Balaj: ”Avem alături de noi un mare antrenor”
”Vreau să îi mulţumesc domnului Mandorlini pentru ce a realizat şi pentru echipa construită alături de el. Avem alături de noi un mare antrenor şi sperăm să devină cu sprijinul nostru şi mai mare. Sperăm ca domnul Mutu să rămână la CFR Cluj cât mai mult timp posibil , iar de aici dacă va pleca, să plece la un club important din Premiership,Serie A sau LaLiga. Are calităţi şi sperăm să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Cristi Balaj.
Adrian Mutu va debuta pe banca CFR-ului luni, pe 29 ianuarie, de la 20:00. Partida va putea fi urmărită în direct, pe Orange Sport 1, iar cele mai tari faze vor fi în format VIDEO pe Orangesport.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mesajul lui Mutu după ce a semnat cu CFR Cluj
Adi Mutu a precizat că a sosit momentul să îşi folosească toate cunoştinţele acumulate ca jucător şi ca antrenor în slujba celei mai titrate echipe.
“Am început un nou capitol, o nouă poveste în care determinarea şi devotamentul sunt elemente de bază. A venit momentul să-mi folosesc toate cunoştinţele acumulate atât ca jucător cât şi ca tehnician în slujba celei mai titrate echipe din România în ultimii ani.
Sunt mândru şi onorat că fac parte din această familie. De astăzi, Gruia îmi va deveni acasă”, este mesajul lui Mutu, transmis într-un filmuleţ postat de CFR Cluj.
Adi Mutu a antrenat-o ultima dată pe Neftci Baku, echipă de care s-a despărţit la finele anului trecut.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- FC Barcelona şi-a găsit antrenor. Pe el îl vrea Laporta în locul lui Xavi pentru a renaşte echipa
- BREAKING NEWS | Jurgen Klopp o părăseşte pe Liverpool după nouă ani
- Revine Andrea Compagno la FC U Craiova? Anunţul lui Adrian Mititelu: "Îşi doreşte mai mult"
- ”Ar fi o aiureală să apere la EURO!” Sorin Cârţu nu îi dă nicio şansă lui Horaţiu Moldovan la Atletico: ”Nu poate emite pretenţii” | EXCLUSIV
- BREAKING | Doi titulari de la Dinamo, OUT pentru meciul cu Rapid! Fotbaliştii îşi negociază deja plecarea
- Haaland ratează şi meciul cu Tottenham, din Cupa Angliei. Când a spus Guardiola că va reveni atacantul norvegian
Afla mai multe despre: cfr cluj, superligă, adrian mutu, cristi balaj