Kamer Qaka spune că se simte excelent la Iaşi, oraş despre care susţine că i-a devenit a doua casă. Mijlocaşul de 23 de ani a fost transferat în vară de FCSB, însă a revenit la CSM Poli Iaşi după doar câteva luni.
Internaţionalul albanez a ajuns în România în vara lui 2017, când a semnat cu Poli Iaşi. Qaka s-a adaptat excelent şi a devenit unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, lucru care i-a adus un transfer la FCSB, în vara acestui an.
Însă Gigi Becali n-a fost încântat de el, astfel că l-a trimis înapoi la Iaşi, după doar câteva zile. Iniţial, Qaka n-a vrut să revină, dar acum spune că Iaşi a devenit a doua sa casă şi se simte excelent la Poli:
”Când am ajuns prima dată în România mă gândeam la multe lucruri, dar, încet, aici a devenit casa mea şi, dacă aş alege un loc unde aş vrea să fiu, acesta este acela”, a declarat Kamer Qaka pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kamer qaka, fcsb, poli iasi, liga 1