Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Universitatea Craiova, în etapa a 30-a din Superligă. FCSB intră în play-off de pe prima poziţie a clasamentului.
Mirel Rădoi, concluzii după FCSB - Craiova
Gazdele au avut prima ocazie importantă în minutul 20, când Alexandru Băluţă a şutat din careu, dar Laurenţiu Popescu a respins. În minutul 30 Chiricheş a recuperat o minge, a pasat lung pentru Cisotti, acesta i-a trimis lui Adrian Şut, iar căpitanul bucureştenilor a înscris cu o torpilă din afara careului.
Craiovenii au solicitat ca Ngezana să primească un al doilea cartonaş galben, după un fault asupra lui Safira, dar arbitrul Marian Barbu nu a acordat nimic. În partea secundă cea mai mare ocazie a fost a lui Florin Tănase, în minutul 82.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ngezana a primit al doilea galben în minutul 90+2 pentru un fault la Baiaram şi a fost eliminat. FCSB – CS Universitatea Craiova s-a terminat 1-0, dar bucureştenii i-au pierdut pentru prima etapă a play-off-ului pe Chiricheş şi Baba Alhassan, suspendaţi, precum şi pe Ngezana.
Mirel Rădoi, antrenorul oltenilor, a tras primele concluzii după eşecul cu FCSB.
”Au intuit foarte bine. Au blocat bine spaţiile. Pentru noi în seara asta au intuit foarte bine tot ce am pregătit. Circulaţia noastră a fost lentă. Cred că până la urmă e mai bine că a venit înfrângerea asta acum, ne ştim şi noi limitele, până la urmă am întâlnit echipa care a făcut un parcurs european bun.
Felicitări FCSB-ului, chiar dacă în repriza a doua poate meritam şi noi un gol. Nu cred că victoria. I-am respectat prea mult, dar eu cred că e o lecţie bună şi pentru mine şi pentru jucători. Prefer să îmi văd de treaba mea, să îl citez pe Mourinho şi să nu comentez arbitrajul. Nu vreau să ajung pe la comisii. Azi poate nici eu nu am fost inspirat la primul 11 sau schimbări”, a declarat Rădoi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În clasament FCSB a terminat sezonul regular pe locul 1, cu 56 de puncte, iar CS Universitatea Craiova este pe locul 3, cu 52 de puncte.
Afla mai multe despre: fcsb, universitatea craiova, mirel radoi