Antrenorul celor de la Gloria Buzău, Eugen Neagoe (57 de ani), a tras concluziile după victoria contra farului lui Gică Hagi.
Gloria Buzău a reuşit să o învingă, pe teren propriu, pe Farul Constanţa, scor 1-0, în etapa cu numărul 11 din Superliga României.
Unicul gol al partidei ce s-a disputat în Crâng a fost marcat de Canadjija, în minutul 77.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum l-a învins Neagoe pe Hagi: ”Golul aşa l-am marcat”
La finalul meciului, Eugen Neagoe a vorbit despre evoluţia echipei sale, care a obţinut primul succes stagional pe teren propriu.
”Trei puncte importante, este o victorie mare. Duminica viitoare întâlnim campioana din 2024 (n.r. FCSB) şi sperăm să repetăm performanţa. Până atunci, băieţii merită felicitări pentru meciul pe care l-au făcut.
OK, au avut şi ei două şanse, dar sunt şi ei o echipă bună. Este destul de greu ca în cele 94 de minute cei de la Farul să nu-şi creeze ocazii. Au fost puţine ocazii, dar şi-au creat. Am meritat victoria, cred că am făcut un joc bun, chiar foarte bun.
Ştiam ce probleme au cei de la Farul, golul aşa l-am marcat. Am mai avut o situaţie asemănătoare şi puteam să marcăm. Este o victorie meritată, cred că băieţii merită felicitări şi vreau să le mulţumesc şi suporterilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Budescu este un jucător valoros, el ştie acest lucru şi ştie ce vreau de la el. Este un jucător foarte valoros, este important pentru noi. El se pregăteşte, are momente în care se dăruieşte pentru echipă. Este îmbucurător şi este un lider al echipei”, a declarat Neagoe, după meci.
- Citește și
- ”Greşeli multe” Gheorghe Hagi, discurs atipic după înfrângerea cu Gloria Buzău: ”Totul în fotbal dureză o zi”
- Deian Sorescu continuă formă excelenţă în Turcia! A spart gheaţa şi a marcat în meciul cu Eyupspor. Cum s-a descurcat Gaziantep
- Cornel Dinu îl distruge pe omul care a venit să o salveze pe Dinamo: „Este un tâlhar!”
Afla mai multe despre: eugen neagoe, gloria buzau, superliga