You are here:

Negocierile dintre Gigi Becali şi Denis Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB | EXCLUSIV

Negocierile dintre Gigi Becali şi Denis Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Denis Alibec (32 de ani) a rămas unul dintre fotbaliştii preferaţi ai lui Gigi Becali. Finanţatorul de la FCSB l-a dorit în această iarnă, însă s-a răzgândit, pentru a nu afecta Farul Constanţa, echipa lui Gică Hagi. Totuşi, negocierile din trecut au avut parte şi de momente amuzante.

Denis Alibec a avut curajul să-i dea replica lui Gigi Becali, care i-a pus trei condiţii la transfer

Florin Lovin a fost invitatul lui Silviu Tudor Samuilă la SportCast cu Sile. Fostul mijlocaş este campion al României cu FCSB (2005, 2006) şi Astra Giurgiu (2016), iar în 2006 a ajuns în semifinalele Cupei UEFA. El a povestit episoade memorabile cu Ilie Dumitrescu, Marius Şumudică, Romică Bunică, dar şi aspecte din viaţa privată. 

Florin Lovin, pe vremea când juca la Astra şi câştiga titlul în mod surprinzător cu echipa din Giurgiu, a devenit impresarul fotbaliştilor din vestiar, fără să conştientizeze acest fapt iniţial. 

Fostul mijlocaş a povestit că jucătorii de la Astra au început să prindă încredere în el, întrucât vorbea fluent câteva limbi străine şi era organizat pe partea sportivă.

El a preluat apelurile telefonice în numele lor, iar la un moment dat l-a reprezentat pe Denis Alibec, în tranzacţia pe care Gigi Becali a dorit-o. 

Prima tentativă de transfer a lui Denis Alibec la echipa bucureşteană, acum aproape un deceniu, are şi o poveste amuzantă, pe care Florin Lovin a spus-o. 

"E o noutate, dau din casă. Eram cu Alibec la masă şi mă sună Anamaria Prodan şi cică... Noi, a doua zi, plecam la Roma, aveam meci cu AS Roma. Plecam la ora 8 dimineaţa cu avionul, iar la 7 seara eram la masă, eram cu Alibec. La apartament stăteam deasupra lui, îi ştiam orice mişcare. 

Anamaria Prodan ne-a sunat şi ne-a zis că Astra şi FCSB s-au înţeles <<Sunt la Gigi acasă, vă aşteptăm>>. Ea ştia că Alibec i-a spus că dacă are ceva de vorbit despre salariu să vorbească cu mine. Eu eram jucător, dar începeam să-mi pregătesc cariera de impresar, să văd ce licenţe îmi trebuie. 

Se făcuse 9 seara, ne-am dus acasă la nea Gigi, vine nea Gigi şi scoate brânză pe masă să mâncăm. O atmosferă senzaţională! Despre nea Gigi poţi spune multe lucruri şi eu am fost de multe ori contestatar al modului în care conduce clubul, dar e o persoană de o bunătate... În cinci ani la Steaua o dată nu a venit să certe un jucător, să ţipe. 

Denis Alibec, către Gigi Becali: "De ţigări nu mă las că nu pot"

Îi spune lui Alibec <<De trei lucruri să ţii cont, că ştiu ce fel de fotbalist eşti. Te laşi de ţigară, da? Nu mai mănânci ciocolată şi nu mai bei Cola. Nu ai cum să faci fotbal cu astea>>. 

Iar Denis... răspunsul lui Denis a fost genial , eram la masă <<De ţigări nu mă las că nu pot. Ciocolată... nu ştiu cine v-a spus, dar mănânc rar, iar o Cola mai bag după meci că e bună, are zahăr>>. 

(n.r. - Gigi Becali, spre Anamaria Prodan) <<Bă, n-ai cum. Uite cât de corect e cu mine! Te pun în cameră cu Tamaş, puteţi face toate prostiile voastre pe care le vreţi, nu-i afectaţi pe ceilalţi>> (n.r. - râde). A doua zi am plecat la Roma, dar nu s-a făcut atunci transferul atunci", a povestit Florin Lovin, la SportCast cu Sile, de pe canalul de YouTube Orange Sport

În cele din urmă, Denis Alibec a făcut pasul la FCSB, de la Astra Giurgiu, în ianuarie 2017. 

La actuala campioană a României, Denis Alibec a marcat de 12 ori şi a oferit 10 pase decisive, în 42 de meciuri. 

Afla mai multe despre: gigi becalidenis alibecflorin lovintransfer denis alibec fcsb 

viewscnt
Articole similare