Neil Lennon, fostul antrenor al celor de la Rapid, a debutat pe banca noii sale echipe, Dunfermline FC.
Doar şase etape a pregătit-o Lennon pe Rapid, timp în care a înregistrat o înfrângere şi cinci remize. Lennon a fost înlocuit de Marius Şumudică, cel care a reuşit să califice echipa în play-off, cât şi în sferturile Cupei României.
Rămas fără echipă după experienţa modestă din Superliga, Lennon s-a întors în ţara în care a scris istorie atât ca jucător, cât şi ca antrenor, Scoţia. Dunfermline FC a decis să-i ofere o şansă tehnicianului nord-irlandez, iar Lennon a avut parte de un start complet ratat în a doua divizie din Scoţia.
Neil Lennon, debut de coşmar în a doua ligă din Scoţia
Aflat într-o luptă pentru evitarea retrogradării în a treia ligă, Lennon a debutat cu o înfrângere usturătoare pe terenul celor de la Ayr, cu scorul de 0-3. Nici debutul fostului jucător al celor de la Tottenham, Victor Wanyama, nu a fost de bun augur pentru Lennon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul star din Premier League a fost eliminat la 20 de minute de la intrarea sa pe teren. Tot în a doua parte a meciului, Marco Rus, fost mijlocaş al celor de la U Cluj, a fost introdus în teren.
În următoarea etapă, Dunfermline o găzduieşte pe Livingston, ocupanta locului 3, în momentul de faţă.
- Citește și
- ”Nu ştiu ce să-i mai fac!”. Sorin Cârţu, scos din sărite de un jucător al Craiovei la meciul cu Rapid
- Steaua a suferit prima înfrângere din acest sezon! FC Argeş a bătut-o cu 2-1
- OFICIAL | Marco Rose a fost demis de la RB Leipzig
- Pierdere importantă pentru FCSB, chiar în ziua derby-ului cu Dinamo. Titularul pe care Elias Charalambous nu se va putea baza
- LIVE VIDEO | Dinamo - FCSB, de la ora 20:30, pe orangesport.ro. Trei victorii le aparţin "roş-albaştrilor", în actualul sezon
- Rapidistul trimis la sală după înfrângerea cu Craiova: ”Nu are forţă! Adversarul e de două ori cât el”
- Băleanu, Grădinescu şi Cosmescu au numit "marea dezamăgire" a sezonului din Superliga: "Îţi merge din ce în ce mai rău. Cheltuie foarte mult"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: neil lennon, dunfermline, scotia, rapid