Neil Lennon, antrenorul celor de la Rapid, a vorbit despre transferul lui Alex Paşcanu, cât şi despre alte posibile mutări în jurul echipei, în următoarea perioadă.
Antrenorul nord-irlandez al giuleştenilor nu a avut parte de cel mai bun start în România. Multiplul campion cu Celtic Glasgow în campionatul Scoţiei, Lennon a înregistrat două rezultate de egalitate şi o înfrângere în primele trei meciuri oficiale pe banca Rapidului.
Rapid a debutat cu un egal împotriva celor de la UTA Arad, cu scorul de 1-1, într-un meci cu un final controversat, în care arădenii au fost aproape să dea lovitura. A urmat egalul dramatic din Giuleşti împotriva celor de la CFR Cluj. Hasani a fost eroul gazdelor la partida din etapa a 2-a.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În "Primvs Derby", rapidiştii au cedat la Ploieşti, cu scorul de 1-0, iar rezultatul înregistrat pe "Ilie Oană" l-a convins pe Lennon de faptul că este nevoie de modificări la nivelul lotului.
Întrebat de noul transfer al echipei, Alex Paşcanu, Lennon a remarcat faptul că fostul fundaş al celor de la CFR Cluj va avea nevoie de câteva săptămâni pentru a-şi pune la punct pregătirea. Cât despre alte posibile veniri, Lennon consideră că o serie de plecări ar fi mai indicate, în următoarea perioadă.
Neil Lennon: "Ar fi nevoie de ceva plecări, lucrăm la acest aspect"
"Paşcanu era pe listă de la început, înainte ca eu să vin. Din păcate, a durat mult până să se perfecteze transferul. Ar putea avea nevoie de câteva săptămâni pentru a se pune la punct cu pregătirea.
În ceea ce priveşte aducea altor jucători, pot spune că avem un lot numeros şi ar fi nevoie de ceva plecări. Deci lucrăm la acest aspect", a declarat Neil Lennon, la conferinţa de presă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Brigadă de arbitri din Franţa la meciul Maccabi Tel Aviv - FCSB. "Centralul", suspendat în urmă cu trei luni după ce a viciat un meci în Ligue 1
- JO, polo masculin | România – SUA, scor 8-14, în al doilea meci din grupa A
- David Popovici concurează în semifinalele probei de 100 m liber de la ora 21:30, LIVE TEXT pe orangesport.ro
- Ce riscă să păţească Neil Lennon în următoarele trei etape. Previziune despre antrenorul Rapidului: ”A spus asta”
- LPF a publicat echipa etapei a 3-a! Dorinel Munteanu, antrenorul rundei după ce a bătut-o pe FCSB
- Florin Niţă, anunţ despre noua sa echipă. Ce răspuns i-a oferit lui Dan Şucu: "Asta îmi doresc"
- Primă mare pentru victoria din meciul cu Rapid. Cât ar urma să încaseze ploieştenii
Afla mai multe despre: rapid, neil lennon, alex pascanu, petrolul