Rapid este cea mai slabă echipă din play-off din punctul de vedere al rezultatelor obţinute în această ultimă fază a campionatului. Iar situaţia în Giuleşti este extrem de tensionată, aspect despre care a încercat să vorbească jucătorul Răzvan Onea (25 de ani).
Rapid a suferit un eşec şi în duelul cu Universitatea Craiova, chiar în Giuleşti, scor 1-2, în etapa a şaptea din play-off-ul Superligii României.
Astfel, formaţia giuleşteană a rămas singura echipă din întreg campionatul fără victorie, de la despărţirea clasamentului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai mult, după cea mai recentă înfrângere, tensiunile la clubul de lângă Podul Grant au atins cote alarmante. Iar Dan Şucu a anunţat că se vor lua măsuri atât la nivelul băncii tehnice, cât şi în zona administrativă.
De asemenea, o parte din jucători au cedat nervos. Spre exemplu, Paul Iacob a avut ceva de împărţit cu suporterii echipei, iar căpitanul Cristi Săpunaru l-a ignorat complet pe antrenorul Lobonţ.
Suporterii giuleşteni au ajuns la capătul răbdării. Un jucător de la Rapid explică motivul
Răzvan Onea, unul dintre jucătorii care nu au prins foarte multe meciuri ca titular în acest sezon, a explicat ce se întâmplă în vestiarul Rapidului, unde nervii lui Ermal Krasniqi şi Paul Iacob au cedat complet.
”Eu îi înţeleg pentru că se adună foarte multă frustrare în dreptul nostru, cum a fost şi acum să iei gol la ultima fază. După ce ai muncit un meci întreg, e neplăcut, e foarte frustrant, dar pe suporteri îi înţeleg şi pe ei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În acelaşi timp, pentru că şi pentru ei este frustrant, pentru că nu avem rezultate. Ei vin, ne încurajează, sunt aprope de noi şi acum au cântat 90 de minute şi la sfârşit să se simtă iar nemulţumiţi, iar înfrânţi.
E greu şi pentru ei. Eu înţeleg ambele părţi, dar trebuie să fim uniţi pentru că doar împreună putem să o scoatem la capăt”, a declarat Onea, pentru Orange Sport.
Răzvan Onea şi-a exprimat punctul de vedere şi cu privire la alegerea conducerii de a-l pune pe Bogdan Lobonţ antrenor până la finalul sezonului.
”Da, ne cunoşteam, nu a fost ceva nou pentru noi, e alături de noi de la începutul sezonului. Faptul acesta l-a ajutat. În câteva etape e greu să schimbi acest sfârşit de sezon.
A încercat să ne schimbe mentalitatea, să ne dea un imbold, o schimbare, o trezire, dar din păcate nu a reuşit prin prisma rezultatelor”, a completat fundaşul dreapta giuleştean.
În clasament, Rapid ocupă poziţia a cincea, cu 30 de puncte. Doar unul singur a reuşit să obţină în play-off, cel din remiza cu FCSB (2-2).
- Onea a jucat doar 20 de meciuri pentru Rapid în acest sezon. A dat un gol.
- Citește și
- "Am două variante". Măldărăşanu şi Reghecampf, propuşi la echipa din Superliga care o poate detrona pe FCSB în sezonul următor: "Indiferent de costuri"
- Campionii României, nerecunoscuţi de rivali! Jucătorii Rapidului şi cei ai Craiovei nu vor să o aplaude pe FCSB, la partidele directe | EXCLUSIV
- Mircea şi Răzvan Lucescu, acuzaţi de "blat" chiar pe tunel înaintea meciului direct: "I-am zis lui Ahmetov că nu pot pregăti partida. În sinea mea, îmi spuneam că e mai bine să pierd"
Afla mai multe despre: rapid, razvan onea, superliga, orange sport