You are here:

NEWS ALERT | Eugen Neagoe, tot mai aproape de o echipă din Superligă

NEWS ALERT | Eugen Neagoe, tot mai aproape de o echipă din Superligă

Petrolul

Comentarii

Eugen Neagoe îşi pregăteşte revenirea în Superligă!

Petrolul l-a contactat pe Eugen Neagoe după plecarea lui Pîrvu

Sezonul regulat s-a încheiat cu obiective atinse pentru anumite cluburi şi cu dezamăgiri pentru altele. Petrolul Ploieşti şi FC Voluntari sunt printre echipele care au considerat că nu sunt în grafic, iar conducătorii au apelat la schimbarea antrenorului.

După numirea lui Florin Pîrvu la Voluntari, a venit rândul Petrolului să acţioneze! Neagoe şi-ar fi dat acceptul să plece de la Argeş şi să revină în prima ligă, anunţă prosport. Sursa citată anterior scrie că Neagoe se va prezenta la Ploieşti mâine pentru a semna contractul şi a trece la treabă!

Pe lista Petrolului după plecarea lui Pîrvu s-au mai aflat: Liviu Ciobotariu, Marius Şumudică şi Eugen Neagoe.

„Geană” revine astfel în Liga 1 după 8 luni. În iulie, era demis de Universitatea Craiova şi înlocuit cu Laurenţiu Reghecampf. De asemenea, la Ploieşti, Neagoe ar urma să-l aibă în staff-ul său pe Valetnin Bădoi (48 de ani), fostul jucător de la Rapid, FCSB şi Poli Timişoara, dar şi pe Bebe Bărbulescu.

Eugen Neagoe le-a mai antrenat pe Pandurii Târgu Jiu, FC Drobea, ASIL Lysi, FCSB, Aris Limassol, Nea Salamis, ACSM Poli Iaşi, Sepsi OSK, FC Dinamo, FC Hermannstadt, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova.

Petrolul Ploieşti este pe locul 10 în SuperLigă şi va intra în play-out cu 18 puncte, după rotunjire. Următorul meci este luni, de la ora 20:30, împotriva echipei FCU Craiova, echipa de pe prima poziţie de baraj, are acum 31 de puncte, 16 după înjumătăţire.

Afla mai multe despre: eugen neagoepetrolulantrenor superligă 

viewscnt
Articole similare