Rapid a oferit prima reacţie după ce s-a aflat că Aaron Boupendza nu mai este printre noi. Marius Şumudică, fostul antrenor al atacantului, nu şi-a putut stăpâni lacrimile şi a vorbit despre relaţia pe care o avea cu fotbalistul.
Lumea fotbalului este zguduită de vestea morţii fulgerătoare a lui Aaron Boupendza, atacantul gabonez în vârstă de doar 28 de ani. Trupul acestuia a fost descoperit în apropierea unui bloc din China, iar primele informaţii indică faptul că a căzut de la etajul 11.
La Rapid a rezistat doar 4 luni şi jumătate după episodul în care s-a răzbunat că nu i-a fost plătit un bonus. Fotbalistul refuzase să revină la Bucureşti din Dubai. Iar şefii din Giuleşti l-au dat afară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Rapid l-a vândut în China pentru suma de 800.000 de euro, într-un transfer considerat benefic la acea vreme.
- În perioada petrecută la Rapid, atacantul a înscris 5 goluri în 11 apariţii.
"Nu credeam, aşteptam să nu se confirme. A apărut ceva nou? N-am mai multe informaţii. Văd că acolo nu a apărut nimic, sunt bulversat total. Era ca şi copilul meu. Nici nu pot să îmi stăpânesc lacrimile.
Era născut în aceeaşi zi, aceeaşi lună şi acelaşi an cu băiatul meu.” (n.r. începe să plângă) „Pentru mine este o lovitură enormă. Aaron a fost un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult. Cuvintele sunt de prisos.
Chiar nu ştiu ce să mai zic… Mi-a zis cineva de la club că a vorbit cu agentul lui. O să pregătim ceva la următorul meci pentru el… Nu ştiu. Chiar nu mai pot vorbi, te rog să mă înţelegi”, a spus Marius Şumudică, pentru Fanatik.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Comunicatul oficial al Rapidului
"FC Rapid regretă trecerea în nefiinţă a lui Aaron Boupendza, la doar 28 de ani.
Deşi a jucat o perioadă scurtă în alb-vişiniu, zâmbetul, talentul şi modul spectaculos în care sărbătorea golurile vor fi mereu în amintirea noastră.
Condoleanţe familiei şi apropiaţilor!
Rest in peace, Aaron!"
Afla mai multe despre: aaron boupendza, deces, sinucidere, china, rapid, marius şumudică