Dan Petrescu e liber de contract, după despărţirea de CFR Cluj, şi aşteaptă următoarea provocare din carieră. "Bursucul" ar putea rămâne în Europa, deşi e ademenit cu un salariu mare de Al Nassr. Într-o intervenţie în presa din Bulgaria, tehnicianul a recunoscut că ar accepta o propunere venită din partea lui Ludogoreţ.
După trei sezoane în care a scris istorie cu CFR Cluj, timp în care a cucerit trei titluri în Gruia şi a jucat în Europa League, Dan Petrescu a făcut pasul în spate şi acum aşteaptă oferte, pentru a reveni pe banca tehnică. Recent, sport.ro a dezvăluit că Ludogoreţ, campioana Bulgariei, îl doreşte pe "Bursuc", iar reacţia tehnicianului nu a întârziat să apară.
Basarab Panduru spune că Edi Iordănescu are nevoie de două transferuri urgente la CFR Cluj
Dan Petrescu, despre posibilitatea de a deveni antrenor la Ludogoreţ: "E un club mare. Sunt pregătit să devin antrenorul echipei"
Dan Petrescu şi-a îndeplinit dorinţa în această perioadă. În ultima sa parte de pe banca campioanei României, fostul antrenor al lui CFR Cluj a susţinut că are nevoie de o pauză, pentru a-şi reveni. Problemele de lot, presiunea rezultatelor şi arbitrajele pe care le-a tot acuzat şi-au pus amprenta asupra tehnicianului. Acum, fostul component al Generaţiei de Aur e liber de contract şi analizează cu atenţie momentul revenirii pe banca unei echipe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Recent, sursa menţionată anterior a susţinut că Dan Petrescu a devenit interesant pentru Ludogoreţ. Astfel, ex-antrenorul de la CFR Cluj ar putea trece de la campioana României, la cea a Bulgariei. Iar mutarea are şanse de a se realiza. Actualul antrenor al echipei, Stanislav Genchev, e pe picior de plecare, după ce a terminat în grupa de Europa League cu zero puncte, şi, în plus, Ludogoreţ este pe placul lui Dan Petrescu.
Fostul fundaş dreapta a vorbit, pentru Gong.bg, despre informaţia apărută în presă, în ultimele zile. Dan Petrescu a susţinut că nu a fost căutat de campioana Bulgariei, după plecarea de la CFR Cluj, dar că şi-ar dori să antreneze o echipă mare precum Ludogoreţ:
"Sunt speculaţii, nu ştiu de unde au apărut. Ludogoreţ e un club mare şi sunt pregătit să devin antrenorul acestei echipe. Totuşi, nimeni nu m-a căutat", a declarat Dan Petrescu pentru publicaţia din Bulgaria.
Dacă ar accepta o posibilă ofertă din partea lui Ludogoreţ, Dan Petrescu i-ar antrena pe fotbaliştii români: Dragoş Grigore, Cosmin Moţi şi Claudiu Keşeru. În plus, "Bursucul" ar avea şanse mari să ducă echipa în Champions League.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ludogoreţ are un coeficient bun european. În ultimele şapte sezoane, clubul bulgar a evoluat de cinci ori în grupele Europa League şi de două ori în grupele Champions League.
Salariu uriaş pentru Dan Petrescu din partea lui Al Nassr, după plecarea de la CFR Cluj. Celtic şi Wisla, posibile destinaţii
Ludogoreţ nu e singura echipă la care Dan Petrescu ar putea ajunge după plecarea de la CFR Cluj. Clubul din Arabia Saudită, Al Nassr, are probleme cu actualul antrenor, iar "Bursucul" e pe lista posibililor înlocuitori. Totuşi, mutarea s-ar putea ridica la aproximativ opt milioane de euro, reprezentând clauza de reziliere şi salariul fostului CFR-ist.
Celtic e o altă posibilă destinaţie pentru Dan Petrescu, cel care a fost luat în considerare şi de presa din Scoţia. În plus, antrenorul a recunoscut, în mai multe rânduri, că şi-ar dori să revină în fotbalul britanic.
De asemenea, presa din Polonia a susţinut că antrenorul campion cu CFR Cluj ar putea fi o variantă şi pentru Wisla Cracovia, dacă cele două părţi ar da uitării "păcatele" din trecut.
Afla mai multe despre: dan petrescu, dan petrescu cfr cluj, dan petrescu ludogoret, ludogoret, echipa noua dan petrescu, club nou dan petrescu