Horaţiu Moldovan a semnat cu Atletico Madrid, după pauza de iarnă.
Horaţiu Moldova, în pericol la naţională după ce a semnat cu Atletico?
Odată cu transferul la Atletico Madrid, este foarte dificil ca Horaţiu Moldovan (26 de ani) să mai apere constant. Motiv pentru care au apărut primele semne de întrebare în legătură cu prezenţa lui la naţionala României.
Mihai Stoichiţă crede că Horaţiu Moldovan nu putea rata oportunitatea de a semna cu Atletico Madrid, chiar dacă prin acest lucru şi-a asumat să fie rezerva lui Jan Oblak, legendarul portar al spaniolilor şi unul dintre cei mai buni goalkeeperi din lume.
Stoichiţă a vorbit şi despre şansele ca portarul român să fie prezent la EURO.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 2.000.000 de euro este cota de piaţă a lui Horaţiu Moldovan, conform transfermarkt.de.
”Dacă eu eram Moldovan ma duceam la Atletico Madrid. Acum ei doi din ce îi cunosc eu, au acelaşi ţel, am ajuns aici, nu e capăt de linie nici pentru Radu, nici pentru Horaţiu. Sigur, sigur, din ce îi cunosc eu, o să vrea mai mult. O să vrea mai mult şi o să facă totul ca să ajungă la mai mult.
Eu cred că sunt mutări foarte bune pentru ei. Chiar dacă există riscul ăsta de a nu juca, pentru imaginea fotbalului românesc este extraodinar ce s-a întâmplat.
Nu cred că Atletico a facut-o pentru că Moldovan a fost ieftin, a facut-o pentru că Moldovan a fost foarte bun şi ieftin în acelaşi timp şi atunci au zis de ce nu? Este foarte importat ca în vară jucătorii să aibă meciuri în picioare, continuitate, toţi jucătorii să fie la forma maximă.
La portari avem exemple destule când jucătorii nu au jucat la echipe de club şi au fost cei mai buni în poarta României. Hai să îl dau exemplu pe Tătăruşanu”, a declarat Mihai Stoichiţă pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: horaţiu moldovan, mihai stoichiţă, naţionala româniei, radu drăguşin