You are here:

”Nu ne vom opri şi vom continua dreptatea şi la TAS”. Preşedintele Federaţiei din Kosovo, reacţie oficială: ”Vă asigurăm!”

”Nu ne vom opri şi vom continua dreptatea şi la TAS”. Preşedintele Federaţiei din Kosovo, reacţie oficială: ”Vă asigurăm!”

Echipa națională

Comentarii

Kosovarii nu se opresc şi ameninţă că îşi vor căuta dreptatea după cele întâmplate în meciul cu România şi la TAS.

Meciul România - Kosovo a fost abandonat de jucătorii echipei oaspete, la scorul de 0-0, în minutul 90+5, după ce aceştia au ieşit de pe teren, s-au dus la vestiare şi nu s-au mai întors.

Arbitrul partidei a venit pe gazon după ce nu a reuşit să îi convingă pe cei din Kosovo să joace ultimele două minute, şi, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul. UEFA urmează să ia o decizie în acest caz.

Kosovo vrea să meargă la TAS: ”În conformitate cu reglementările privind astfel de cazuri politice şi rău-intenţionate”

Kosovarii, inclusiv jucători şi reprezentanţi ai selecţionatei, au acuzat faptul că suporterii români ar fi scandat în mod repetat ”Serbia, Serbia” şi că ar fi folosit remarci rasiste.

La scurt timp, după câteva ore de la respectivele incidente, preşedintele Federaţiei de Fotbal din Kosovo (FFK), Agim Ademi, a anunţat într-un comunicat faptul că va căuta dreptatea pentru ţara şi echipa sa pe toate căile şi prin toate mijloace posibile şi legale, inclusiv că va duce cazul până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS)

"Dragi jucători, suporteri, reprezentanţi media şi opinie publică,

În numele meu şi al Comitetului Executiv al Federaţiei de Fotbal din Kosovo, doresc să exprim cele mai sincere mulţumiri pentru sprijinul vostru necondiţionat faţă de decizia comună luată de jucătorii noştri, echipa tehnică, staff şi Federaţie, de a nu continua jocul după scandările rasiste şi anti-Kosovo care au avut loc la Bucureşti, în meciul România-Kosovo.

Această decizie nu a fost una uşoară, dar a fost corectă. Ştiind ce s-a întâmplat cu noi cu un an în urmă, nu ne-am aşteptat ca o astfel de situaţie să se repete în România.

Indiferent de deznodământul juridic al acestui meci, trebuie subliniat faptul că am fost răniţi emoţional (în special jucătorii) de provocările şi dispreţul constant manifestat de suporterii români în cor.

Punctul culminant a fost atins prin incidentul iniţiat de unii fotbalişti adversari, care a generat o senzaţie clară de atac, nu doar asupra echipei noastre, ci asupra statului şi naţiunii noastre.

În acele momente dificile, jucătorii noştri au reacţionat cu demnitate, iar noi, ca Federaţie, am fost alături de ei pentru a proteja emoţiile şi demnitatea lor, precum şi pe cele ale statului nostru.

Acesta a fost un act necesar pentru a păstra integritatea Kosovo şi pentru a sprijini orice efort pentru un sport curat şi corect, în conformitate cu principiile UEFA şi FIFA.

Mulţumim tuturor instituţiilor şi opiniei publice pentru sprijinul lor corect şi hotărât. Vă asigurăm că nu ne vom opri şi vom continua să căutăm dreptatea, în conformitate cu reglementările privind astfel de cazuri politice şi rău-intenţionate, până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.

Fotbalul trebuie să fie un simbol al fair-play-ului şi al unităţii, mai ales în meciuri de un asemenea calibru.

Continuăm cu mândrie şi responsabilitate!", a transmis preşedintele Federaţiei Kosovare de Fotbal, Agim Ademi, pe reţele de socializare.

 

Afla mai multe despre: echipa nationalaromaniakosovo 

viewscnt
Articole similare