Sepsi Sf. Gheorghe s-a impus aseară în faţa celor de la Farul Constanţa, în Supercupa României, cu scorul de 0-1.
”Nu va face faţă, nu o văd în primele patru”. Florin Răducioiu exclude o echipă importantă din lupta pentru titlu
Sepsi Sf. Gheorghe a cucerit aseară Supercupa României pentru a doua oară consecutiv, după ce s-a impus în faţa celor de la Farul Constanţa, scor 0-1, într-un meci disputat la Ploieşti.
Echipa antrenată în prezent de Liviu Ciobotariu a câştigat 4 trofee în ultimele 14 luni. Florin Răducioiu, însă nu consideră că Sepsi are un lot capabil să tindă la o astfel de performanţă, cu atât mai puţin la primul loc, la titlu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Nu cred că poate emite pretenţii la primele patru locuri. Pot să îmi imaginez că Sepsi va fi în play-off, pe locul 6, pe acolo. Pe durata campionatului, e greu! Sepsi nu cred că va face faţă, nu cred că are lot la nivelul altor echipe. În general, Sepsi începe bine campionatul, dar presiunea o face să cedeze, să piardă puncte”, a spus Florin Răducioiu în emisiunea Fotbal Show, de la Prima Sport 1.
Ce a spus Liviu Ciobotariu după meci:
“Mă bucur foarte mult. Îmi felicit jucătorii pentru efortul depus, pentru modul în care au respectat ceea ce am discutat. Am început cu dreptul noul sezon. Este o seară minunată pentru mine.
Sunt fericit. Dar în mare parte meritul este al jucătorilor, ei au respectat ceea ce am lucrat, ceea ce ne-am propus şi au calitate, suntem omogeni. Trebuie să ne bucurăm în seara asta, după care de luni ar trebui să ne preocupe celălalt joc, cu Rapid.
Am stat fizic mult mai bine decât Farul, dar ei au avut nişte probleme şi noi am profitat de lucrul ăsta. Mă bucur că ne-a ieşit în seara asta şi am reuşit să-i facem fericiţi pe fani, care au venit de departe”, a spus Ciobotariu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sepşi, florin răducioiu, superligă, farul