Fostul antrenor şi preşedinte de la Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, a comentat una dintre loviturile sezonului la CFR Cluj: vânzarea lui Daniel Bîrligea la FCSB.
Sorin Cârţu consideră că Nelu Varga i-a dat lovitura lui Dan Petrescu la CFR Cluj
Gigi Becali l-a adus pe atacantul mult visat pe finalul perioadei de mercato. Daniel Bîrligea a fost cumpărat de FCSB, de la CFR Cluj, pentru două milioane de euro şi 15% dintr-un transfer ulterior.
Primele motive pentru transferul lui Daniel Bîrligea au fost rostite, iar Sorin Cârţu a subliniat faptul că Nelu Varga a fost legat de mâini şi de picioare, pentru a redresa situaţia financiară pentru actuala stagiune.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sorin Cârţu şi-a imaginat discuţia pe care patronul Nelu Varga a avut-o în faţa antrenorului de la CFR Cluj, Dan Petrescu, cel care a fost eliminat din Conference League de Pafos.
"Mi se pare şi o mişcare din asta practic împotriva lui Petrescu. <<Îl vând, nu te-ai calificat în cupele europene, nu stau, că am oferta>>. Cam aşa o văd mişcarea, pentru că şi eu ca patron vreau cupe europene, vreau grupe unde sunt bani mulţi. Mai strâng, mai ajut bugetul, iar asta nu s-a întâmplat. Pentru ce, pentru un Pafos?
Ai pierdut şi campionatul în sezonul trecut, nu ai prins grupele Conference League. <<Ajut bugetul şi prin vânzarea de jucători, fară să te mai întreb pe tine>>. Eu sunt convins că nu-i convine lui Petrescu, dar după un asemenea eşec nici nu are cine să te susţină", a declarat Sorin Cârţu.
Louis Munteanu sau Daniel Bîrligea? Verdictul lui Sorin Cârţu
"Sorinaccio", ultimul antrenor care a adus titlul la Universitatea Craiova, a avut de ales între Louis Munteanu şi Daniel Bîrligea, iar el consideră că cei doi s-ar fi completat în aceeaşi echipă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Îmi plac amândoi. Eu sunt pentru 4-4-2, cu un vârf volant, unul poziţional şi celalalt volant. Consider că este sistemul care acoperă cel mai bine terenul, se exprimă cel mai bine şi aduce şi spectaculozitate. Noi ducem lipsă de atacantul central care să se descurce în inferioritate", a mai spus Sorin Cârţu.
- Citește și
- I se întâmplă şi lui Ronaldo. Starul portughez ratează meciul din Liga Campionilor dintr-un motiv inedit: a luat un virus şi nu joacă în Irak
- Meci perfect! Horaţiu Moldovan a debutat în tricoul lui Sassuolo. Cu ce scor s-a terminat partida şi cum s-a descurcat portarul român
- "Fotbalul e mai bun aici decât în ţara mea". Străinul de la Dinamo cu 25 de meciuri în Champions League a comparat campionatele: "De aceea voi aţi jucat la EURO"
- Dumitru Dragomir a numit transferul verii în România! Cine este jucătorul care va fi ”vândut pe 5 milioane de euro”: ”Cel mai tare!”
- Spectacol în Formula 1! Oscar Piastri a câştigat Marele Premiu al Azerbaidjanului. McLaren, lider în clasamentul constructorilor
- "Mi se spunea Scândurică". Noul transfer de la FCSB e mare fan Ronaldo şi nu uită unde a început fotbalul: "Eram la internat câte 8 în cameră"
- Victorie mare pentru Gabriela Ruse. Românca a câştigat un meci de peste două ore şi s-a calificat pe tabloul principal la Seul WTA 500
- Polo: CSM Oradea se califică în grupele Ligii Campionilor, în care va juca şi cu campioana Steaua Bucureşti
- Fostul internaţional saudit Fahad Al-Muwallad este la terapie intensivă după ce a căzut de la balconul casei sale
- Greu încercat la rândul său, Cornel Dinu a transmis un mesaj puternic la aflarea decesului lui Gigi Mulţescu: ”Ne naştem să murim”
- „Ne arată de ce a fost la Inter la 19 ani, dar...” Denis Alibec, analizat atent de experţi după golul cu Petrolul
Afla mai multe despre: dan petrescu, nelu varga, daniel birligea, transfer daniel birligea