You are here:

O nouă declaraţie controversată a lui Mourinho: "Cu asemenea lot, trebuie să câştige campionatul la o diferenţă de 20 de puncte"

O nouă declaraţie controversată a lui Mourinho: "Cu asemenea lot, trebuie să câştige campionatul la o diferenţă de 20 de puncte"
Comentarii

Inter Milano ar trebui să câştige campionatul Italiei cu un avans de 20 de puncte, a declarat Jose Mourinho, pentru Sky Sport.

"Vom întâlni o echipă care, după părerea mea, ar trebui să câştige campionatul cu un avans de 20 de puncte. Ca să jucăm împotriva lor va trebui să fim la cel mai înalt nivel. Vom încerca, vom merge acolo să jucăm", a spus Mourinho, a cărui echipă, AS Roma, este pe locul 7 în Serie A, după nouă etape, în timp ce Inter este pe primul loc.

Mourinho a scris istorie la Inter între 2008 şi 2010. În ultimul sezon cu el pe bancă, echipa din Milano, la care juca şi Cristian Chivu, a reuşit o triplă istorică, câştigând campionatul, Cupa Italiei şi Liga Campionilor.

Întrebat dacă a luat intenţionat cartonaş galben la ultima partidă a formaţiei sale, pentru a fi suspendat la meciul cu Inter, Mourinho a răspuns: "Cine spune asta e un idiot. Sunt antrenorul Romei".

Echipa din capitala Italiei a început slab sezonul, dar a câştigat ultimele patru meciuri în toate competiţiile.

"Noi am reacţionat foarte bine după înfrângerea grea cu Genoa, cu patru victorii. Ultima fără a juca bine şi fără a merita mare lucru, însă partida a arătat că echipa are încredere. Suporterii au ţinut echipa în joc până la final, au fost fundamentali", a spus Mourinho.

Afla mai multe despre: mourinho 

viewscnt
Articole similare