You are here:

O nouă lovitură pentru Tudor Băluţă la Brighton! Antrenorul a anunţat că românul a fost lovit de ghinion: "Nu se antrenează"

O nouă lovitură pentru Tudor Băluţă la Brighton! Antrenorul a anunţat că românul a fost lovit de ghinion: "Nu se antrenează"

Premier League

Comentarii

Tudor Băluţă (22 de ani) îşi continuă perioada slabă a carierei. Mijlocaşul are din nou probleme medicale, iar antrenorul lui Brighton, Graham Potter, a oferit ultimele detalii.

Antrenorul lui Brighton, despre Tudor Băluţă: "Este o perioadă frustrantă pentru el"

Transferat de Brighton în 2019 de la Viitorul lui Gică Hagi, internaţionalul român a intrat într-un picaj. Problemele medicale l-au încurcat, iar fotbalistul n-a impresionat nici măcar atunci când a fost împrumutat în campionate inferioare, la ADO Den Haag şi Dinamo Kiev. 

Contractul lui Tudor Băluţă cu Brighton expiră în vara acestui an, iar şansele ca înţelegerea să fie prelungită sunt mici. 

În plus, el are din nou probleme medicale. 

”A apărut o problemă la gleznă. Va trebui să revin cu mai multe detalii, dar a avut un regres. Nu se antrenează cu grupul, nu este la antrenamente în acest moment. Este o perioadă frustrantă pentru el”, a declarat Graham Potter, pentru Sussex Live, în urmă cu câteva zile.

Tudor Băluţă a mărturisit ce s-a întâmplat după plecarea de la Viitorul

”Nu voiam ca lucrurile să se desfăşoare aşa. După ce am plecat de la Viitorul totul părea să decurcă bine, să evoluez şi să joc. Dar poate aşa a trebuit să se întâmple. Nu prea am jucat multe meciuri, au fost accidentări şi lucruri pe care nu le pot controla. Te testează mental. Nu sunt fericit când nu joc.

Îmi poţi da orice de pe lume. Vreau doar să joc fotbal pentru că iubesc fotbalul şi vreau să fiu mereu pe teren. Încerc să iau lucrurile pozitive din fiecare experienţă. Chiar dacă nu am jucat, mă simt mult mai matur acum. Această luptă m-a făcut mai puternic.

Anglia a fost un vis pentru mine, şi este în continuare. Vreau să joc în Premier League, indiferent dacă este pentru Brighton sau pentru altă echipă. Toţi avem căi diferite pentru a ajunge în top şi sunt 100% convins că pot ajunge unde îmi doresc. Uită-te la Mohamed Salah sau Kevin De Bruyne.

Chelsea nu a ştiut să aibă grijă de ei, iar acum sunt doi dintre cei mai buni jucători din lume. Va fi nevoie de timp şi de răbdare”, spunea Băluţă, pentru The Athletic.

 

Afla mai multe despre: tudor balutabrighton 

viewscnt
Articole similare