You are here:

O veste bună şi una rea înainte de meciurile decisive ale naţionalei României! Staff-ul a scăpat de o grijă: "Nu există emoţii" | EXCLUSIV

O veste bună şi una rea înainte de meciurile decisive ale naţionalei României! Staff-ul a scăpat de o grijă: "Nu există emoţii" | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Selecţionerul Mirel Rădoi şi staff-ul său definitivează lotul cu care vor aborda meciurile decisive pentru calificarea în "barajul" pentru Campionatul Mondial din 2022.

Nicolae Dică, informaţii despre Alex Mitriţă şi Vlad Chiricheş

Aproape la fiecare acţiune a naţionalei, staff-ul României s-a confruntat cu probleme de lot, fie din cauza accidentărilor, suspendărilor sau a infectărilor cu Covid-19. Înaintea partidelor cu Islanda şi Liechtenstein, Nicolae Dică a anunţat o veste bună şi una rea. 

Căpitanul României, Vlad Chiricheş, nu s-a accidentat la ultima partidă pentru Sassuolo, atunci când a cerut schimbarea de pe teren, în repriza secundă: "A cerut schimbare, pentru că se simţea obosit, nu e o problemă deocamdată. Deocamdată, nu există emoţii", a declarat Nicolae Dică, la Telekom Sport. 

În schimb, marcatorul singurului gol din victoria României cu Armenia, Alexandru Mitriţă, ratează partidele din noiembrie. "E un jucător important al naţionalei, a reuşit acest transfer la PAOK. Având şi un antrenor român, a început să joace după o perioadă mai dificilă pentru el şi noi l-am chemat la naţională. Ne-a şi ajutat, am câştigat meciul cu Armenia prin golul marcat de el. Chiar dacă am văzut că va sta o lună, poate se va face bine mai repede", a adăugat antrenorul din staff-ul naţionalei României.  

Programul naţionalei României în noiembrie

  • Joi, 11 noiembrie: România – Islanda, ora 21:45 – Stadion Steaua (Bucureşti)
  • Duminică, 14 noiembrie: Liechtenstein – România, ora României 19:00 – Stadion Rheinpark (Vaduz)

Lista preliminară a jucătorilor din străinătate convocaţi pentru meciurile cu Islanda şi cu Liechtenstein

PORTAR: Florin Niţă (Sparta Praga-Cehia, 11/0)

FUNDAŞI: Vlad Chiricheş (Sassuolo-Italia, 68/0), Cristian Ganea (Aris Salonic-Grecia, 8/0), Vasile Mogoş (Crotone-Italia, 4/0), Ionuţ Nedelcearu (Crotone-Italia, 19/2), Andrei Raţiu (Huesca-Spania, 4/0), Adrian Rus (Fehérvár-Ungaria, 9/0), Alexandru Paşcanu (Ponferradina-Spania, 0/0), Alin Toşca (Gaziantep F.K.-Turcia, 27/1)

MIJLOCAŞI: Alexandru Cicâldău (Galatasaray-Turcia, 18/2), Olimpiu Moruţan (Galatasaray-Turcia, 1/0), Ianis Hagi (Rangers-Scoţia, 22/2), Dennis Man (Parma-Italia, 12/2), Valentin Mihăilă (Parma-Italia, 5/1), Răzvan Marin (Cagliari-Italia, 35/2), Marius Marin (Pisa-Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K.-Turcia, 49/6), Alexandru Mitriţă (PAOK-Grecia, 16/3), Dragoş Nedelcu (Fortuna Düsseldorf-Germania, 5/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga-Cehia, 52/11)

ATACANT: George Puşcaş (Reading-Anglia, 24/8)

*Valentin Mihăilă a încasat al doilea cartonaş galben în actualele preliminarii în partida cu Armenia din octombrie şi va fi suspendat pentru jocul cu Islanda. Lista va fi completată cu jucători din Liga 1.

Afla mai multe despre: mirel radoinicolae dicaromania islandaliechtenstein romania 

viewscnt
Articole similare