You are here:

OFICIAL | Atletico Madrid a cumpărat cel mai bun jucător al sezonului trecut din Olanda

OFICIAL | Atletico Madrid a cumpărat cel mai bun jucător al sezonului trecut din Olanda

La Liga

Comentarii

Atletico Madrid l-a anunţat oficial pe înlocuitorul coratului Vrsaljko, transferat de "Los Colchoneros" la Internazionale Milano. Gruparea de pe Wanda Metropolitano a oficializat mutarea celui mai bun jucător al sezonului trecut din campionatul Olandei.

Trupa lui Diego Simeone are de ieri un nou fundaş dreapta. În timp ce Sime Vrsaljko s-a transferat în Italia, la Inter, Atletico l-a cumpărat pe Santiago Arias, de la PSV Eindhoven.

Columbianul care a jucat şi la Cupa Mondială din Rusia alături de echipa naţională a ţării sale a fost declarat în sezonul trecut cel mai bun jucător din Eredivisie. 172 de meciuri a strâns Arias la PSV Eindhoven, formaţie pentru care a şi marcat 10 goluri.

În Olanda, internaţionalul columbian a câştigat trei titluri de campion al Olandei şi două trofee Johan Cruijff. Cu echipa sa reprezentativă, Arias a obţinut un impresionant loc 3 la Copa America 2016.

 

 

Columbianul se va lupta pentru poziţia de titular la Atletico Madrid cu veteranul Juanfran. Atletico i-a mai transferat în această vară pe Antonio Adan, Thomas Lemar, Rodri şi Gelson Martins. Noua achiziţie a "plăpumarilor" va purta pe tricou numărul 4 la formaţia spaniolă.

  • 45 de selecţii are Santiago Arias în naţionala Columbiei

  • 10 goluri a marcat pentru PSV Eindhoven în 5 sezoane

  • 18 milioane de euro este cota sa de piaţă în acest moment

Afla mai multe despre: atletico madridariasvrsaljko 

viewscnt
Articole similare