La FCSB vor ajunge în vară mai mulţi jucători interesanţi, care ar putea pune umărul la atingerea obiectivelor în sezonul următor.
De când este la FCSB, Gigi Becali este unul dintre patronii care au investit serios în transferuri, mai ales în jucători tineri, pe care ulterior să-i poată vinde pe sume mult mai mari.
Tactica s-a dovedit foarte eficientă pentru finanţele clubului, dar performanţele au avut de suferit. Şi în această vară, la FCSB vor ajunge mai mulţi jucători tineri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce jucători ajung din vară la FCSB
Gigi Becali a fost de acord să investească serios în dezvoltarea academiei clubului, care acum este printre cele mai importante din România.
În paralel, patronul FCSB a plătit sume importante pe transferul de jucători tineri. Unii dintre aceştia au fost păstraţi în lotul de seniori, alţii au fost împrumutaţi.
Nu mai puţin de 12 jucători vor reveni din vară la FCSB şi unii dintre ei sunt foarte interesanţi şi sunt şanse mari să fie păstraţi în lotul din sezonul următor. Cota totală a acestor jucători este de 4,15 milioane de euro.
Doi dintre aceştia, doi au jucat la echipe din play-off-ul Ligii 1: Dragoş Nedelcu şi Cristian Dumitru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Denis Haruţ, 23 de ani, fundaş central şi dreapta, împrumutat la FC Botoşani, cotat la un milion de euro
- Gabriel Simion, 23 de ani, mijlocaş defensiv, Aris Limassol, 850.000 de euro
- Dragoş Nedelcu, 25 de ani, mijlocaş defensiv, Farul, 400.000 de euro
- Cristian Dumitru, 20 de ani, atacant stânga, FC Argeş, 400.000 de euro
- Răzvan Ducan, 21 de ani, portar, CS Mioveni, 350.000 de euro
- Alex Pantea, 18 ani, fundaş stânga, FC Hermannstadt, 250.000 de euro
- Robert Ion, 21 de ani, mijlocaş ofensiv, Academica Clinceni, 250.000 de euro
- Mihai Alexandru, 20 de ani, mijlocaş defensiv, CS Mioveni, 200.000 de euro
- Andrei Pandele, 18 ani, mijlocaş central, Metaloglobus, 150.000 de euro
- Ştefan Cană, 21 de ani, fundaş central, Poli Iaşi, 125.000 de euro
- Adrian Niţă, 19 ani, atacant stânga, Unirea Constanţa, 100.000 de euro
- Mihai Udrea, 20 de ani, portar, Unirea Constanţa, 75.000 de euro
Cel mai probabil, foarte mulţi dintre jucătorii care vor veni din vară la FCSB vor fi împrumutaţi din nou sau chiar declaraţi liberi de contract.
Mihai Stoica, impresionat de un jucător care vine din vară la FCSB
Managerul general al FCSB este recunoscut pentru atenţia pe care o acordă academiei clubului şi nu de puţine ori a fost surprins la meciuri de juniori.
Unul dintre pariurile lui Mihai Stoica este Alex Pantea, un fundaş lateral de doar 18 ani pe care l-a remarcat încă de la juniori.
În acest sezon, Pantea a fost împrumutat la FC Hermannstadt, în Liga 2, însă Mihai Stoica este de părere că acesta este un jucător de mare perspectivă:
”Îl văd luptându-se din vară pentru un loc de titular la noi. Îl văd foarte bine pe copil. Nu l-am văzut o dată să joace un meci slab la Hermannstadt.
Da, vorbesc cu el. E genul lui Roberto Carlos de picior drept. Nu ţine cont de adversar, nu are emoţii, e "înţepat". E uzat (n.r. - râde)”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
- Citește și
- Unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai FCSB-ului a dat verdictul în cazul luptei pentru titlu! ”Sper că se va ajunge până acolo!”
- Patronul lui Manchester City îi ajută pe oligarhii ruşi să îşi transfere banii în Emiratele Arabe. Situaţie controversată pe fondul războiului din Ucraina
- Ce a păţit o sportivă din Rusia când a încercat să intre în SUA cu câinele său: ”Încerc să găsesc o cale legală”
Afla mai multe despre: fcsb