You are here:

OFICIAL | FC U Craiova a transferat doi fotbalişti cu meciuri în Liga 1 după numirea noului antrenor!

OFICIAL | FC U Craiova a transferat doi fotbalişti cu meciuri în Liga 1 după numirea noului antrenor!

Liga 2

Comentarii

FC U Craiova încearcă să obţină promovarea în acest sezon din Liga 2, iar oltenii continuă întărirea echipei. După venirea antrenorului Ovidiu Stângă, liderul din liga secundă a anunţat transferurile lui Adrian Voicu şi Denis Ispas.

FC U Craiova a ales doi fotbalişti experimentaţi, care vor fi folosiţi în echipă, pentru a ataca promovarea în Liga 1. Denis Ispas (fundaş central, 27 de ani) şi Adrian Voicu (atacant lateral, 28 de ani) au semnat cu echipa lui Adrian Mititelu. Cei doi fotbalişti au fost puşi pe liber de Turris, care are probleme financiare. 

Denis Ispas a mai jucat la Chindia, Viitorul Târgu Jiu, Dunărea Călăraşi şi Farul şi a jucat în 12 meciuri în Liga 1, când era la Dunărea Călăraşi. 

Adrian Voicu a mai jucat la Victoria Bucureşti, FC Voluntari, Olimpia Satu Mare şi Daco-Getica şi are cinci meciuri în Liga 1 cu FC Voluntari. 

Antrenor nou pentru FC U Craiova

FC U Craiova a încheiat anul pe primul loc în Liga 2, cu 30 de puncte, la patru puncte în faţa echipelor de pe locul secund şi locul trei, ACS Viitorul Târgu Jiu şi Rapid Bucureşti, iar recent şi-a numit un nou antrenor.  

"OVIDIU STÂNGĂ A SEMNAT CU FC UNIVERSITATEA CRAIOVA 1948!

Iată că istoria ne pune în situaţia ca, după 15 ani, antrenorul Ştiinţei să devină tot Ovidiu Stangă, cel care a reuşit să obţină promovarea în Liga I în sezonul 2005-2006. 

Speram că divinitatea să fie la fel de generoasă cu noi ca acum 15 ani şi să putem promova în Liga I în anul ce urmează.

Multa bafta, Ovidiu!", a transmis clubul din Liga 2. 

Afla mai multe despre: fc u craiovatransferuri fc u craiova 

viewscnt
Articole similare