Mario Balotelli, câştigător al Campionatului European în anul 2012 alături de naţionala Italiei, a revenit în Serie A la patru ani de la ultima sa experienţă în campionatul italian.
Internaţionalul italian cu peste 35 de prezenţe pentru "Squadra Azzurra" şi 14 goluri pentru selecţionata italiană, a revenit în Serie A. Genoa este echipa la care a semnat fostul golgheter al celor de la AC Milan.
Mario Balotelli se întoarce în Serie A
Aflat la capătul unei cariere plină de controverse, Mario Balotelli a revenit în prima scenă din Italia după experienţa de la Brescia, în sezonul 2019 - 2020. De atunci, Balotelli a mai evoluat pentru formaţii precum Monza, Adana Demirspor şi FC Sion. Ajuns la vârsta de 34 de ani, Balotelli a mai evoluat în Anglia şi Franţa pe parcursul carierei sale. În Serie A are un total de 52 de goluri înscrise în 141 de partide, pentru AC Milan, Inter şi Brescia.
"Mario Balotelli este noul jucător al celor de la Genoa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mario Balotelli este jucătorul celor de la Genoa. Atacantul italian născut la Palermo în data de 12.09.1990, a semnat contractul cu noul său club. În cariera sa, Balotelli a câştigat nouă titluri profesioniste cu cluburile sale.
La naţionala de seniori a fost golgheter şi vicecampion al Campionatului European din 2012, adunând în total 36 de apariţii şi 14 goluri. Bun venit la Genoa, Super Mario!", au transmis cei de la Genoa.
- Citește și
- Nicuşor Bancu a intervenit înainte de Farul - Universitatea Craiova, într-o perioadă în care jocul oltenilor suferă: "Sunt şi astfel de momente" | VIDEO
- Simona Halep a scris doar câteva cuvinte după ce a fost eliminată de la turneul din Hong Kong: "Pas cu pas"
- Real Madrid a prezentat motivul pentru care jucătorii nu vor fi prezenţi la decernarea Balonului de Aur: "Nu suntem respectaţi"
- Cristi Balaj şi Nelu Varga s-au întâlnit şi i-au decis viitorul lui Dan Petrescu la CFR Cluj: "Ne-am gândit, pot să confirm"
- Pep Guardiola, inspiraţia din spatele rezultatelor lui David Popovici! Antrenorul Adrian Rădulescu a dezvăluit secretele: "La un moment dat o să spună 'gata'"
- Cu ce probleme s-a confruntat Louis Munteanu în ultima perioadă. Cristi Balaj i-a descris situaţia: "I-au apărut pete pe faţă, pe corp"
- Cine va fi noul antrenor la FCU Craiova? Adrian Mititelu a făcut anunţul
- Gigi Becali şi-a făcut "lista de cumpărături" pentru perioada de transferuri din iarnă: "Trebuie, părerea mea"
- Canotorii Ionela şi Marius Cozmiuc, purtătorii de drapel ai României la JO de la Paris, vor deveni părinţi
- Răsturnare de situaţie! Vinicius Jr nu va participa la ceremonia Balonului de Aur de la Paris. Fabrizio Romano a făcut anunţul
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a, mario balotelli, genoa