Raul Rusescu a ajuns în liga a patra din Italia, la 33 de ani. După ce a aşteptat o ofertă din străinătate în startul sezonului, fostul internaţional român a acceptat propunerea celor de la FC Lamezia Terme.
Raul Rusescu, prezentat oficial în liga a patra din Italia
Fostul golgheter al FCSB-ului a jucat cu Academica Clinceni în play-off-ul Ligii 1, în sezonul trecut, şi a sperat la un contract în străinătate în ultima perioadă. Deşi i-a expirat contractul, el a continuat să se antreneze, dar cu FC Voluntari.
Raul Rusescu a fost prezentat oficial la FC Lamezia Terme, în Serie D - Girone I, iar cu noua echipă va avea un obiectiv clar: promovarea în liga a treia italiană.
Românul a devenit cel mai bine cotat fotbalist al echipei care se află pe locul secund, cu 25 de puncte, în seria din care face parte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Un fotbalist extraordinar, cu calităţi tehnice deosebite. A jucat la echipe de renume european, precum Steaua Bucureşti, Sevilla, Sporting Braga sau Osmanlispor. A fost golgeterul României şi a cucerit trei titluri de campion în Liga 1”, a transmis clubul italian.
Şi preşedintele Felice Saladini e încântat de venirea lui Raul Rusescu: "Sosirea unui fotbalist atât de talentat va aduce o contribuţie importantă şi ne va ajuta la îndeplinirea obiectivelor. Tot oraşul salută această mutare, suntem uniţi în culorile galben şi albastru", a spus oficialul lui FC Lamezia Terme.
”După ce s-a încheiat sezonul trecut n-am mai semnat cu nicio echipă. În clipa de faţă mă antrenez cu FC Voluntari, de ceva vreme. Am avut câteva oferte, dar până acum nu am căzut la un consens pentru a semna cu cineva. Urmează să vedem ce se va întâmpla de aici încolo”, a declarat Raul Rusescu pentru telekomsport.ro, în urmă cu o lună.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: raul rusescu, italia, raul rusescu echipa