Clubul Universitatea Cluj a precizat, joi seară, după eşecul usturător cu CFR Cluj, scor 0-4, din Superligă, că antrenorul Ioan Ovidiu Sabău beneficiază de susţinerea clubului, a conducerii şi a suporterilor.
„Am pornit în 2016 împreună la un drum. Am atins toate bornele pe care ni le-am propus. Următorul pas necesită şi mai mult efort, şi mai multă muncă, şi mai multă răbdare. Îl vom face împreună!
Am ştiut cu toţii, de la bun început, că nu va fi uşor. Drumul spre vârf nu e niciodată uşor. Dar împreună vom continua să urcăm. Pas cu pas, meci de meci, an de an.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am pierdut cu 0-4 bătălia din teren, dar am câştigat cu 10-0 meciul din tribună şi am arătat, încă o dată, că Clujul înseamnă doar "U".", a notat Universitatea Cluj pe Facebook.
Echipa CFR Cluj a învins joi seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 21-a din Superligă.
În clasament CFR Cluj este pe locul 2, cu 36 de puncte. Universitatea Cluj are 29 de puncte şi ocupă locul 8.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ioan ovidiu sabau, u cluj, oficial, anunt, superliga