Dumitru Dragomir este de părere că FCSB nu va avea şanse de a juca în Ghencea duelul din ultima etapă a play-off-ului, împotriva lui CFR Cluj.
Jumătate din play-off s-a scurs, iar FCSB a reuşit să reintre în lupta la titlu, profitând de rezultatele modeste reuşite de CFR după încheierea sezonului regular.
Dacă elevii lui Toni Petrea au însumat patru victorii şi o înfrângere din cele cinci meciuri disputate în play-off, echipa pregătită de Dan Petrescu şi- trecut în cont două victorii, o remiză şi două eşecuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aşadar, FCSB s-a apropiat la două puncte de campioană, iar Craiova la şase, iar lupta pentru titlu s-a redeschis, spre nemulţumirea lui Dan Petrescu.
Următorul duel direct dintre CFR şi rivala sa va avea loc în ultima etapă, iar Gigi Becali şi-ar dori ca acesta să aibă loc pe stadionul Steaua.
Pe lângă cei de la CSA, care nu vor în niciun caz să o primească pe FCSB în Ghencea, un alt om ar urma să se împotrivească dorinţelor lui Becali.
Omul care va face tot posibilul pentru a o ”încurca” pe FCSB să joace în Ghencea
Vasile Dîncu, Ministrul Apărării, omul care o conduce din umbră pe CFR Cluj, nu ar fi de acord ca FCSB să revină la fosta sa casă pentru derby-ul din ultima etapă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dumitru Dragomir este de părere că acesta va face tot posibilul pentru ca FCSB să nu joace în Ghencea, întrucât ar reprezenta un mare avantaj pentru formaţia roş-albastră, la un derby care ar putea decide campionatul.
”(n.r. Gigi Becali şi-ar dori să joace ultimul meci pe stadionul Steaua, va învinge sistemul sau Becali?) Gigi Becali are sută la sută dreptate, dar să nu uitaţi că la Ministerul Apărării Naţionale este un clujean care nu o sa ţină cu Gigi Becali, o să ţină cu CFR Cluj, o să-i pună lui Gigi...
(n.r. a zis că vrea să meargă in audienţă pentru a obţine dreptul de a juca pe Steaua) Înseamnă că nu îl cunoaşte pe domnul Dîncu”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru Orange Sport.
- Citește și
- ”Mă duc la Becali la palat”. Al doilea cel mai bun marcator străin din Liga 1 se întoarce în România
- Christian Eriksen şi-a găsit echipă. Unde va evolua din sezonul viitor: ”A dat undă verde. Anunţul va deveni oficial”
- FOTO | A fost inaugurată încă o arenă în România. A costat 28 de milioane de euro şi arată spectaculos
Material de: Răzvan Ionaşcu
Afla mai multe despre: dumitru dragomir