You are here:

Oportunitatea organizării Ligii Naţiunilor la nivel mondial, discutată la summit-ul FIFA din Maroc

Oportunitatea organizării Ligii Naţiunilor la nivel mondial, discutată la summit-ul FIFA din Maroc

Fotbal

Comentarii

Posibilitatea organizării Ligii Naţiunilor la nivel mondial a fost analizată, zilele trecute, la summit-ul FIFA care a avut loc la Marrakech, în Maroc, informează frf.ro.

Federaţia Română de Fotbal a fost reprezentată la summit de preşedintele Răzvan Burleanu şi de secretarul general Radu Vişan.

“În cadrul celor două zile de lucru s-a analizat posibilitatea de a se crea Liga Naţiunilor la nivel mondial. Competiţia ar putea să se desfăşoare din doi în doi ani, într-un format asemănător UEFA Nations League. Federaţiile europene s-au abţinut de la votul solicitat de FIFA pentru acordul de implementare al acestui proiect pentru că, în acest moment, nu există informaţii relevante legate de calendarul competiţiei, formatul şi finanţarea acesteia. În acest sens, asociaţiile europene au luat hotărârea de a mandata conducerea UEFA să poarte discuţii cu forul mondial pentru a putea identifica împreună cele mai bune soluţii pentru toţi posibilii participanţi”, se arată pe site-ul FRF.

La summit s-a luat în discuţie şi posibilitatea de a se extinde numărul de participante la Cupa Mondială de la 32 de echipe, câte sunt în prezent, la 48 începând chiar cu ediţia din 2022, care va fi organizată în Qatar, dacă va fi identificat un potenţial stat coorganizator.

Un alt subiect discutat a fost posibila extindere a Campionatului Mondial al cluburilor, o competiţie unde FIFA îşi doreşte de asemenea mărirea numărului de participante. Şi în acest caz federaţiile europene s-au abţinut de la vot pentru că nu există încă o concluzie a procesului de negociere cu cluburile de fotbal şi asociaţiile acestora.

Afla mai multe despre: liga naţiunilorfifa 

viewscnt
Articole similare