Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în derby-ul oraşului, împotriva celor de la FC U Craiova 1948, într-un meci al ultimei etape din sezonul regulat al Superligii.
Ivaylo Petev, antrenorul celor de la Universitatea Craiova era în pericol, înainte de derby-ul oraşului Craiova. Tehnicianul bulgar instalat pe banca grupării lui Mihai Rotaru, la mijlocul acestui sezon, îşi putea pierde locul pe bancă, dacă echipa sa nu ar fi obţinut un rezultat pozitiv, cu FC U Craiova 1948.
După ce au ascultat declaraţiile antrenorului oaspeţilor, invitaţii din studioul Orange Sport, MM Stoica şi Constantin Zotta, au vorbit despre situaţia lui Petev, pe cât şi semnificaţia unui cuvânt pe care bulgarul l-a folosit în mai multe rânduri, la interviuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Constantin Zotta: "Dacă pierdea în seara asta era ultimul meci"
"Totuşi, trebuie să îmi explice, cum se zice hâţ în bulgară, că e a doua oară când aud că au jucat hâţ, nu ştiu ce e hâţ." a spus MM Stoica, la emisiunea Sport Center.
"Oricum, până învaţă română, îl dă afară, dacă pierdea în seara asta era ultimul meci.", a spus Constantin Zotta, la emisiunea Sport Center.
Cât despre forma recentă arătată de echipa calificată în play-off, sub comanda lui Ivaylo Petev, a fost evidenţiat faptul că Universitatea Craiova are o serie de şapte etape consecutive fără înfrângere.
(n.r. Despre ultimele şapte etape) "Au avut rezultate de egalitate, multe", a mai spus Zotta.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Universitatea Craiova va evolua în play-off-ul din Superliga, în acest sezon, formaţia antrenată de Ivaylo Petev şi-a asigurat poziţia a patra, la startul play-off-ului, iar prima partidă de la înjumătăţirea punctelor din clasament o va disputa la Cluj, împotriva celor de la CFR Cluj, echipă care începe play-off-ul pe locul trei.
- Citește și
- Arbitri din Italia şi Polonia la meciurile de miercuri, din returul optimilor Ligii Campionilor
- Anthony Davis a scris istorie în NBA. Ce performanţă incredibilă a reuşit pivotul lui Lakers
- Barcelona a spus "nu", după ce i-a fost oferit "pe tavă" înlocuitorul lui Xavi!
- El va fi noul patron de la FCSB după ce Becali şi-a anunţat retragerea: "Vine să vă dea declaraţii, e cuminte"
- ULTIMA ORĂ | Pierdere importantă pentru CFR Cluj la startul play-off-ului: "O să stea"
- ULTIMA ORĂ | 62 de fotbalişti, suspendaţi de federaţia din Camerun pentru că şi-au falsificat vârsta!
Afla mai multe despre: universitatea craiova, fc u craiova 1948, superliga, ivaylo petev, mihai stoica, mm stoica