Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Daniel Pancu, eliminat de arbitru în meciul România - Elveţia, scor 3-1, din preliminariile Campionatului European Under-21 din 2025, după o ieşire nervoasă şi proteste, a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a UEFA cu o suspendare de două meciuri, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
"Comisia de Etică şi Disciplină UEFA a anunţat decizia în ceea ce îl priveşte pe Daniel Pancu, după gestul acestuia din partida România U21 - Elveţia U21, disputată pe 15 octombrie, în Giuleşti. Daniel Pancu şi-a aflat sentinţa după ce a văzut cartonaşul roşu în ultimul joc din preliminariile pentru EURO U21 2025.
În minutul 28 al meciului din Giuleşti, Pancu a primit direct cartonaşul roşu după ce a intrat pe gazon pentru a protesta la o decizie a arbitrului. Departamentul Juridic al FRF l-a sprijinit pe selecţionerul U21 la Comisia de Etică şi Disciplină UEFA, sancţiunea dispusă fiind o suspendare de două etape pentru comportament nesportiv", se menţionează pe site-ul citat.
Administraţia FRF a acceptat propunerea Comisiei Tehnice în ceea ce îl priveşte pe Daniel Pancu, acesta urmând să meargă la Campionatul European din postura de selecţioner.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ca urmare a sancţiunii UEFA, Pancu nu va putea fi pe bancă la primele două meciuri din faza grupelor. Totodată, în perioada următoare Daniel Pancu va primi şi o sancţiune financiară din partea administraţiei FRF, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit.
De asemenea, Vladislav Blănuţă, şi el sancţionat cu cartonaş roşu în aceeaşi partidă, a primit o suspendare de o etapă. Niciunul dintre cei doi nu au fost sancţionat financiar de UEFA.
Selecţionata de tineret a României s-a calificat la Campionatul European de fotbal Under-21 din Slovacia (12-29 iunie 2025), după ce a învins echipa similară a Elveţiei cu scorul de 3-1 (2-0), la 15 octombrie, pe Giuleşti Arena din Capitală, în ultimul meci din Grupa E a preliminariilor.
În minutul 28 al acelei partide, elveţianul Luca Jaquez a avut o intrare brutală la Louis Munteanu la centrul terenului, iar arbitrul a părut că nu îi acordă decât cartonaş galben. Au urmat proteste în grup ale tricolorilor, Pancu a pătruns şi a protestat vehement pe teren şi a fost eliminat, ca şi rezerva Blănuţă. În cele din urmă, elveţianul a primit şi el cartonaş roşu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Tricolorii au reuşit a patra prezenţă consecutivă la un turneu final la Under-21, după ce înaintea ultimelor două meciuri se aflau pe locul al treilea în grupa preliminară.
România a câştigat grupa, cu 22 de puncte, urmată de Finlanda, 20 puncte, Elveţia, 18 puncte, Albania, 16 puncte, Muntenegru, 7 puncte, Armenia, 2 puncte.
Afla mai multe despre: daniel pancu