Pata ”Generaţiei de Aur”. Dezvăluirile şi acuzaţiile unui ”blat” încercat de mai-marii fotbalului românesc cu bulgarii, dar eşuat crunt. ”Stoichkov nu ne iartă nici acum”

România se pregăteşte de EURO 2024, un turneu final aşteptat de opt ani atât de naţională, cât şi de românii de pretutindeni. După Franţa în 2016, a venit rândul Germaniei să fie colorată în roşu, galben şi albastru, cu o ocazia celui de-al 17-lea Campionat European din istorie.

România, între ”Generaţia de Aur” şi ce ne poate aduce EURO 2024

EURO 2024 este al şaselea turneu final de Campionat European la care este prezentă şi România, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.

Două dintre participări, EURO 1996 şi 2000, au venit în timpul celei mai bune perioade la nivel de echipă naţională. Timp de 10 ani, în ultima decadă a secolului trecut, România a avut cea mai de succes generaţie de fotbalişti care au jucat vreodată sub tricolor, una ce a rămas cunoscută în istorie drept ”Generaţia de Aur”.

Acest deceniu de reprezentare naţională la nivel internaţional a început cu ”Coppa del Mondo” Italia '90, a culminat cu faimosul Mondial din SUA '94 şi s-a încheiat cu Europeanul de la cumpăna celor două milenii, găzduit de Olanda (actualmente Ţările de Jos) şi Belgia.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

Recent, într-o sâmbătă de 25 mai 2024, ”Generaţia de Aur” şi-a disputat meciul de adio, învingând selecţionata ”Legendelor lumii” (3-2). A fost pentru ultima oară când Gică Hagi şi ai săi bravi ”camarazi” s-au echipat în tricourile cu stema României pe piept şi au jucat sub tricolor. La Michael Jordan a fost ”Ultimul dans”, la ai noştri - ”Ultimul tangou”. Argentinienii ştiu de ce.

In my latest piece for The Guardian I've written about what was, for me, the greatest of all World Cup games - Romania v Argentina at USA '94 https://t.co/xxUHF26UsF
— Beyond The Last Man (@BeyondTLM) June 26, 2018

Dar deceniul de aur la nivelul echipei naţionale a avut şi el decepţiile sale, momente dificile, tensionate. Între anii 1990 şi 2000, datorită ”Generaţiei de Aur”, România s-a calificat la trei turnee de Campionat Mondial şi două de Campionat European. O singură competiţie majoră a ratat: EURO 92. Povestea acestei necalificări, în cele ce urmează.

Românii şi descoperirea sau redobândirea sentimentului de libertate

25 iunie 1990, Genova, Italia. Naţionala României părăsea ”Coppa del Mondo” din Italia şi al ei ”cel mai frumos imn al unui Campionat Mondial”, ”Un Estate Italiana”, în faza optimilor de finală, după ce pierdea, dramatic, în faţa Irlandei, la loviturile de departajare.

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

De ce este important acest moment? A fost primul Campionat Mondial după căderea comunismului, iar românii au simţit pentru prima oară ce înseamnă libertatea. Mulţi dintre ei au experimentat în premieră sentimentul de a putea ieşi din ţară fără a da socoteală cuiva, cum era cazul până la Revoluţia din 89.

Iar jucătorii aflaţi sub comanda emeritului selecţioner Emeric Ienei nu au făcut excepţie. După acest turneu final şi calificarea în premieră din grupe, mulţi tricolori, în acel an 1990, au prins transferuri importante în străinătate, la echipe de top din fotbalul din vestul Europei.

Enumerăm câţiva: Gică Hagi (de la Steaua la Real Madrid), Gică Popescu (de la Craiova la PSV), Florin Răducioiu (de la Dinamo la Bari), Marius Lăcătuş (de la Steaua la Fiorentina), Ioan Ovidiu Sabău (de la Dinamo la Feyenoord), Ionuţ Lupescu (de la Dinamo la Leverkusen).

Exodul spre lumea bună a Europei, dat de mirajul Occidentului, după căderea vechiului regim, i-a făcut pe ”tricolori”, în acea perioadă, să fie interesaţi mai mult de viaţa lor personală şi de carierele lor la nivelul echipelor de club decât de echipa naţională, care a rămas undeva în plan secund.

Iar acest fapt ar putea fi un motiv pentru ce avea să se întâmple cu naţionala României de-a lungul anului ce urma, în preliminariile Europeanului din 1992, unul la care “Generaţia de Aur” nu a mai ajuns. Turneul final găzduit de Suedia a fost ultimul continental cu opt echipe: ţara gazdă, alături de câştigătoarele celor şapte grupe preliminare.

Preliminariile EURO 92. Cum a început totul şi cum s-a ratat singura calificare a ”Generaţiei de Aur” la turneul final

Pentru EURO 92, România aborda în premieră o campanie de calificare la un turneu final din postura capului de serie. Astfel, naţionala tricoloră a făcut parte din grupa a doua preliminară, unde au mai fost repartizate: Scoţia, Bulgaria, Elveţia şi San Marino.

Calculele hârtiei, măcar la prima vedere, indicau o grupă facilă, cel mult echilibrată. Reprezentiva României venea după un impresionant Mondial în Italia şi pornea ca favorită la calificare, dar a înregistrat un eşec răsunător, care a consemnat, practic, singura neparticipare la un turneu final de-a lungul anilor 90.

Deznodământul nu putea fi altfel atunci când ea, România, începea campania preliminară cu două înfrângeri în primele două etape. Debutul, în toamna lui 90, a fost în Scoţia, în faţa principalei contracandidate la calificare. Pierdeam cu 1-2, chiar dacă am deschis scorul (gol marcat de Cămătaru).

Urmează meciul cu Bulgaria, jucat în Ghencea, scor 0-3. Eşecul cu vecinii de la sud de Dunăre a fost de neconceput, mai ales prin proporţiile scorului, eşec care a pus capăt scurtei cariere de selecţioner a lui Gheorghe Constantin la cârma României. ”Profesorul” îl succedase pe Emeric Ienei, dar a rezistat numai trei luni.

Despre eşecul ruşinos cu bulgarii, regretatul Ioan Chirilă scria în Gazeta Sporturilor următoarele: ”Am constatat cu stupoare că pe banca echipei naţionale se aflau doar cei doi antrenori şi... Liliac. Toţi ceilalţi părăsiseră această bancă.

Cum de s-a ajuns aici? În urma unui proces de eroziune care afectează naţionala de câteva luni, de când jucătorii noştri au început să vorbească numai despre «verzi», atraşi de mirajul unei vieţi despre care ştiau foarte puţin şi despre care Ion Ţiriac spunea - încă din martie, la Stuttgart - că va fi un obstacol de adaptare greu de trecut, chiar şi în cazul unui fotbalist ca Hagi".

Foto: Fragemente din presa vremii, după România – Bulgaria 0-3. Arhiva Gazeta Sporturilor

Cel care urma să preia naţionala din mers avea să fie Mircea Rădulescu. ”România trecea printr-o perioadă grea. Pierduse celebrul meci cu Bulgaria (0-3) şi Gheorghe Constantin fusese dat afară. Nu mă aşteptam să fiu propus, dar s-a mizat şi pe experienţa pe care o acumulasem ca secund şi ca antrenor la naţionala de tineret”, declara cel care a fost şi secundul lui Mircea Lucescu la naţionala României la EURO 84.

Dar, în cele din urmă, nici Mircea Rădulescu nu s-a descurcat cu mult mai bine, chiar dacă debutul lui "Riciu" a însemnat o victorie în două acte contra micuţei San Marino, în martie 91. A fost 6-0 la Bucureşti, prin golurile marcate de Sabău, Mateuţ, Răducioiu, Lupescu, Pavel Badea şi Dan Petrescu, şi 3-1 în deplasare (goluri: Hagi, Răducioiu şi Timofte). A urmat un 0-0 în Elveţia.

Toamna lui 1991 a adus şi meciurile decisive pentru în vederea calificării, trei la număr. Primul pas a fost bifat, 1-0 cu Scoţia pe teren propriu, cu ajutorul golului dat de Hagi. Tot acasă a urmat şi returul cu Elveţia, trecut şi acesta la categoria ”bifate”: victorie cu 1-0, gol Mateuţ.

Foto: Programul meciului România – Scoţia 1-0 (sursa: delcampe.net)

Bulgaria - România, ca ”între fraţi”?

Ultimul meci din preliminarii a fost ”finala” cu Bulgaria, în faţa căreia aveam de luat şi o revanşă după umilinţa de la Bucureşti. Calculele înaintea duelului ce a avut loc la 20 noiembrie 1991, la Sofia, erau simple: o victorie la două goluri diferenţă şi ne calificăm la EURO. Orice alt rezultat era exclus. În cazul unui succes doar cu un gol distanţă, România şi Scoţia erau la egalitate de puncte, iar totul s-ar fi decis printr-o tragere la sorţi. Pentru bulgari, meciul nu mai conta. Erau ieşiţi din cursă.

Totuşi, scorul final a fost 1-1. Tricolorii au deschis scorul prin Adrian Popescu, în minutul 30, dar vecinii de la sud de Dunăre au egalat după pauză, prin Sirakov (55).

Naţionala tricoloră a mai avut două situaţii în care putea tranşa victoria, ambele în prima repriză, când scorul era încă 0-0. Sabău a marcat în minutul 13, dar reuşita a fost anulată pentru offside, în timp ce Hagi a ratat un penalty. Deci, bulgarii ne-au făcut-o. Cum s-ar zice: ”Mamaliciki, stay home”.

Stoichkov, banii şi bulgarii: ”Mamaliciki, go home”

Dar au fost multe poveşti şi discuţii pe seama acestui meci. Părea să fie aranjat, dar vecinii s-au răzgândit după pauză. Înainte de partidă, cei de la FRF ar fi încercat să-şi ia nişte măsuri de precauţie şi să-i ”ajute” pe jucătorii bulgari să ”coopereze” cu ”fraţii” de la nord.

”Am ajuns şi eu la Sofia pentru acel meci hotărâtor, invitat de Traian (n.r. Mircea Traian Sandu, fostul preşedinte FRF). Mereu lângă el, am aflat că mesagerii săi, Dan şi Giovanni (n.r. impresarii Dan Alban şi Ioan Becali), reuşiseră să sensibilizeze prin Stoichkov o parte a jucătorilor din naţionala bulgară să faciliteze victoria noastră. Bineînţeles, nu pentru că ne-ar fi vrut binele, ci contra cost.

Traian îmi spusese numai mie, ca prieten de mare încredere, că strânsese de la unii preşedinţi de cluburi din vechea şi noua cooperativă! – cam 250.000 de dolari, preţul eventualei victorii. Nu mai ţin bine minte suma exactă. Din sertarele memoriei mele mi se şopteşte că ar fi fost mult mai mare, spre 500.000. Bani purtaţi de Dan şi Giovanni într-o geantă diplomat, mereu numai la ei. Niciodată nu o lăsau în maşină, erau profesionişti.

Se pare, nu ştiu sigur acest aspect, că despre un posibil ajutor din partea jucătorilor bulgari mai ştiau doar profesorul Mircea Rădulescu (n.r. selecţionerul de atunci al României) şi Gică Hagi. Care juca şi el în Spania, ca Stoichkov, dar la rivala Real Madrid. Ca balcanici, se-nţelegeau de minune şi se respectau.

După joc, distrus, Hagi a mai avut totuşi puterea să recunoască faptul că Stoichkov i-a spus că el şi încă câţiva au evoluat pentru a ne aduce victoria. Am aflat mai târziu, aşa cum se întâmplă în astfel de jocuri, de la prietenul meu, marele chirurg ortoped bulgar, profesorul Şoilov, doctorul naţionalei şi al celebrei Levski, că antrenorul Penev avea şi el oamenii lui de suflet în echipă şi a vrut să ne bată”, se arată într-un pasaj din cartea lui Cornel Dinu, "Misterele lui Mister", redat de Gsp.

Alte cauze pentru rezultatul de la Sofia care ne-a scos din joc

Dar asta nu este tot. Marcatorul României din acea partidă, Adrian Popescu, are şi el ipoteza sa: ”S-au făcut mari greşeli atunci. Era un meci capital şi în loc ca jucătorii să fie chemaţi din timp, cu 10 zile înainte, să pregătească jocul, aceştia au venit doar cu câteva zile înainte de meci.

Erau mai importante cluburile în acei ani. În plus, cred că nici cei din federaţie nu au dorit toţi calificarea. Erau unii din anturaj care nu au dorit ca Mircea Rădulescu să califice echipa la Europene.

Am văzut şi eu că sunt fel de fel de poveşti. Că ar fi fost înţelegere, dar că a căzut pentru că a aflat UEFA. Eu la acea vreme nu ştiu să fi fost nimic. Ştiu că a fost un meci greu, noi asta am simţit pe teren. Era unul mlăştinos, iar în partea a doua ne-au cam lăsat bateriile”.

Selecţionerul de atunci al României, Mircea Rădulescu, şi-a expus, în Prosport, propria variantă despre cele petrecute la meciul respectiv.

”Bulgarii nu mai aveau nicio şansă de calificare, dar au jucat împotriva noastră de zici că jucau finala Campionatului Mondial. Nu am probe, dar eu cred că ei au fost motivaţi de scoţieni să ne încurce. Se cam practica prin vremea aia aşa ceva.

Calificarea nu a fost pierdută că a ratat Gică Hagi 11 metri la Sofia, nici vorbă. Gică a ratat destul de repede în meci acel penalty, iar noi tot am deschis scorul până la urmă. Dar bulgarii ne-au egalat şi ne-au dărâmat psihic.

A fost un eşec ce mi-a lăsat un gust amar, deşi eu nu pierdusem niciun meci în acea campanie. Atunci când s-a stabilit programul pentru preliminarii, se hotărâse să jucăm cu bulgarii în ultimul meci la Sofia. Era un calcul. Echipa care nu mai avea şanse să o ajute pe cealaltă.

Însă, cu o zi înainte, naţionala noastră de tineret, care nu se mai putea califica la turneul final, a învins Bulgaria, rămasă în cursă. Vecinilor noştri nu le-a căzut prea bine şi la meciul de seniori au tras pentru Scoţia”, îşi amintea, peste ani, fostul selecţioner.

”Suedia 92, avem o problemă. Nu ne calificăm”

Revenind, remiza 1-1 de la Sofia a făcut ca România să rateze prezenţa la Europeanul din 92 şi să termine chiar pe locul 3 grupa preliminară, din care s-a calificat Scoţia, pe locul 2 terminând Elveţia.

Schimbarea la nivelul băncii tehnice a echipei naţionale nu a venit imediat după acea contraperformanţă, ci la trei luni distanţă, în februarie 1992. Mircea Rădulescu şi-a scris demisia în avionul de întoarcere din Grecia, după un meci amical.

”Am ajuns la concluzia că nu mai sunt dorit la naţională. Mi-am deschis geanta şi am scos din ea o hârtie pe care mi-am scris direct pe scaunul din avion demisia. Dar acum, vă spun sincer că regret că am cedat atunci aşa uşor”, relata ”Riciu”. În locul său era instalat Cornel Dinu.

”Preliminariile respective începuseră după Campionatul Mondial din Italia 1990, iar aproape toţi jucătorii noştri importanţi prinseseră contracte în străinătate şi luaseră contactul cu Occidentul. Hagi ajunsese la Real Madrid. Putem spune că oarecum li se urcase jucătorilor un pic la cap acest lucru. (...) Erau şi foarte tineri băieţii. Aveau 21, 22, 23, 24 de ani”, explica ”Riciu”, despre eşecul României în preliminariile EURO 92.

”Isprava” bulgarilor nu a rămas nepedepsită. Ne-am luat revanşa morală

Şi cum fotbalul are modul lui unic de a oferi momente de revanşă, istoria s-a repetat la scurt timp, dar în sens invers. De această dată, bulgarii aveau nevoie de victorie şi au stat la mâna noastră.

Întâmplarea a avut loc la EURO 1996. Într-o grupă cu Franţa, Bulgaria şi Spania, România a devenit prima naţională eliminată după primele două meciuri: eşecuri cu Franţa şi Bulgaria, ambele cu 0-1.

Foto: Fragment din ziarul Gazeta Sporturilor, ediţia tipărită, 16 iunie 1996

Astfel, înaintea ultimei partide, cea cu Spania, ”tricolorii” s-au prezentat fără să mai aibă şanse de calificare. Pe când bulgarii se luptau cu spaniolii pentru a continua la EURO şi sperau ca noi să-i încurcăm pe aceştia în meciul direct. Ehe, roata s-a întors.

Spania a deschis scorul, Răducioiu a egalat până la pauză, dar ibericii au lovit decisiv în ultimele minute (84). Scorul final: 2-1 Spania şi Bulgaria era eliminată de la EURO. Practic, vecinele din Est mergeau ”braţ la braţ” acasă după numai trei meciuri jucate pe tărâm englez.

Dar românii nu au scăpat de ”cearta” bulgarilor. Naţionala României a fost acuzată de vecini că s-ar fi dat la o parte din faţa Spaniei. Că o fi fost aşa sau nu, cert este că, de această dată, a venit rândul românilor să le transmită lui Stoichkov şi compatrioţilor săi: ”Mamaliciki, go home”. Altfel spus, poliţe morale plătite cu vârf şi îndesat.

”Ultimul meci, cu Spania, era doar de palmares, dar ea avea mare nevoie de victorie. Era singura ei şansă de a merge mai departe, în faţa Bulgariei. Doar că s-a mai întâmplat ceva. Noi am avut nevoie de victorie în 1991. Şi în meciul respectiv, tot cu Hagi şi Stoichkov protagonişti, n-am reuşit să-i batem pe bulgari la Sofia.

La noi se vorbea atunci că Bulgaria o să ne dea meciul şi nu s-a întâmplat. Spun eu o vorbă pe care am auzit-o de la Aurică Ţicleanu: <<Toată viaţa mea de fotbalist mi-a fost rău să joc pe vânt şi cu bulgarii>>. Că tot timpul am avut (n.r. cu bulgarii) probleme. Stoichkov nu ne iartă nici acum că nu am putut să încurcăm Spania atunci”, povestea jurnalistul Andrei Vochin, conform Fanatik.

EURO 92, povestea fabuloasă a Danemarcei şi drama lui Kim Vilfort

Europeanul din 1992, unde România nu-i prezentă, a fost ultimul la care au participat opt echipe. Acestea erau: gazda Suedia, Danemarca, Franţa şi Anglia, în grupa A, şi Germania, Olanda şi CIS (Comunitatea Statelor Independete - redenumirea URSS-ului) şi Scoţia, în grupa B.

Povestea acestui EURO din Suedia se poate rezuma într-un singur cuvânt: Danemarca. Acea Danemarcă, adunată de pe plajă, care a înlocuit-o la turneul final pe Iugoslavia, descalificată şi aflată în plin război civil.

Dar o naţională a Danemarcei care, prin câştigarea Europeanului din 92, a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului. Şi-or fi amânat danezii vacanţele, dar a meritat aşteptarea. A fost şi mult mai dulce, aveau şi ce sărbători: intrarea în istorie.

Danemarca a trecut din grupa A de pe locul 2, lăsându-le acasă pe Franţa şi Anglia, în semifinale de Olanda (2-2 şi 5-4 d.l.d., Van Basten fiind singurul care a ratat de la 11 metri), iar în finală a învins-o pe Germania, campioana mondială de atunci, scor 2-0.

Cel care a risipit orice emoţie în privinţa câştigătoarei a fost Kim Vilfort. Jucătorul danez care a marcat al doilea gol al finalei a trecut printr-o adevărată dramă în acea perioadă. Fetiţa lui de şase ani, Line, era pe patul de spital şi se lupta cu leucemia.

Iniţial, nici nu a vrut să audă de convocarea la lot, el dorind, fireşte, să rămână alături de fiica sa, să o ajute cumva. Dar puţine mai erau de făcut. Soarta micuţei era deja pecetluită, din păcate.

Tocmai de aceea, în timpul turneului, Kim Vilfort a făcut ”naveta” între terenul de fotbal şi spitalul unde era internată Line. A jucat în primele două meciuri, cu Anglia şi Suedia, a lipsit de la partida cu Franţa, dar a revenit pentru semifinale şi finală, unde a şi marcat. De îndată, fotbalistul a revenit în Danemarca pentru a sta lângă fiica sa în puţinul timp de viaţă care i-a mai fost sortit micuţei.

În loc de concluzie

Cât despre România şi ratarea calificării la EURO 92, singurul turneu final la care nu a luat parte ”Generaţia de Aur”, îi dăm cuvântul chiar lui Anghel Iordănescu. ”Nea Puiu” a zis următorul fapt, în 2008, înaintea Europeanului din Austria şi Elveţia: "Mă feresc să folosesc expresii ca Generaţia de Aur. Să vă spun ceva: Generaţia de Aur despre care dumneavoastră vorbiţi a fost o generaţie la fel de bună ca şi actuala echipă (n.r. cu Mutu şi Chivu).

Să nu uităm că acea generaţie a ratat calificarea la EURO '92 şi a fost la un pas să nu fie prezentă în '94 în Statele Unite ale Americii. Diferenţa a fost făcută de rezultate. Acea generaţie a avut mai multe rezultate notabile, însa şi actuala echipă poate realiza performanţe", declara, la acel moment, tatăl actualului selecţioner al României.

Toate rezultatele înregistrate de România în grupa a doua preliminară pentru EURO 92: