You are here:

Pe cine a sunat Victor Piţurcă înainte de a fi reţinut de procurorii DNA! Ce i-a mărturisit despre caz: "Eu ştiu ce-o fi făcut ăla?"

Pe cine a sunat Victor Piţurcă înainte de a fi reţinut de procurorii DNA! Ce i-a mărturisit despre caz: "Eu ştiu ce-o fi făcut ăla?"

Diverse

Comentarii

Victor Piţurcă a ştiut ce urmează să i se întâmple la începutul acestei săptămâni. Duminică a vorbit la telefon cu Dumitru Dragomir, căruia i-a relatat o parte dintre cele întâmplate.

Ce i-a mărturisit Victor Piţurcă lui Dumitru Dragomir înainte de a fi reţinut

Fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă, i-a mărturisit fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, că a acordat bani pentru achiziţii, dar nu a avut control ulterior. 

”M-a sunat aseară (n.r. duminică seară) şi mi-a spus că a pus şi el bani la unul care a cumpărat măşti. Şi a fost chemat la DNA astăzi: 'Bă, eu am pus bani, nu ştiu ce s-a întâmplat, mă cheamă mâine la DNA!'. Asta mi-a zis.

Poţi să greşeşti. Nu era speriat deloc. Mi-a dat telefon: 'Bă, mă duc la DNA mâine. Nu am făcut nimic. Am pus şi eu bani, ca să cumpere măşti. Eu ştiu ce-o fi făcut ăla (n.r. - Ţuţu Gabriel)?'.

Nu se aştepta să îl reţină. Este un şoc”, a declarat Dumitru Dragomir, conform Fanatik.

S-a emis oficial reţinerea lui Victor Piţurcă

Procurorii DNA au anunţat official, luni, că au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie 2023, a suspecţilor:

 - ŢUŢU GABRIEL, director general al CN Romarm SA, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- trafic de influenţă în formă continuată,

- fals intelectual,

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Persoana fizică vizată este fostul selecţioner Victor Piţurcă.

În  ordonanţa de reţinere se arată că, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, ”suspectul Ţuţu Gabriel, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică (ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie)”.

”Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate mai sus, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, au precizat procurorii DNA, într-un comunicat.

Potrivit acestora, într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 - 10.04.2020, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

”În schimbul acestor „servicii” suspectul Ţuţu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice  contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, a mai transmis DNA.

Afla mai multe despre: victor piţurcăvictor piţurcă retinutvictor piţurcă dna 

viewscnt
Articole similare