You are here:

Pe stadion doar cu vaccin sau test! Premierul a anunţat condiţiile ca fanii să intre la competiţiile sportive: "Participare până la 25 la sută"

Pe stadion doar cu vaccin sau test! Premierul a anunţat condiţiile ca fanii să intre la competiţiile sportive: "Participare până la 25 la sută"

Diverse

Comentarii

Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri seară, după şedinţa de Guvern, că au fost adoptate măsurile de relaxare care se aplică din 15 mai, fiind modificată Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă.

Cum intră suporterii la competiţiile sportive

În ceea ce priveşte competiţiile sportive, există o modificare faţă de ceea ce a anunţat, vineri, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak. El precizase că la competiţiile sportive pot asista şi persoanele nevaccinate care au trecut recent prin boala Covid-19, însă prim-ministrul a spus că acestea pot asista la jocuri numai cu test efectuat.

"Se crează posibilitatea ca în spaţiile deschise, competiţiile sportive să se poată desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25 la sută din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2 pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore (...)

Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50 la sută din capacitatea maximă a spaţiului în judeţul/localitatea unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană. Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 70 la sută din capacitatea maximă a spaţiului în judeţul/localitatea unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2.

Acestea sunt măsuri pe care le luăm până la 1 iunie, prin această hotărâre de guvern, de la 1 iunie, vor urma şi altele", a spus Cîţu.

La începutul săptămânii, MTS a anunţat că, începând cu data de 13 mai, organizatorii de evenimente şi competiţii sportive care îşi doresc să contribuie la organizarea de evenimente test/pilot cu spectatori se pot adresa cu propuneri Ministerului Tineretului şi Sportului.

Aceştia vor putea depune planuri care să descrie cât mai amănunţit condiţiile de desfăşurare a evenimentului, în raport cu condiţiile de mai jos.

Astfel, participarea este permisă doar pentru:

- persoanele care sunt vaccinate (cu schema completă);

- persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

- persoanele care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii.

După analizarea planurilor propuse de organizatori, Ministerul Tineretului şi Sportului le va transmite spre avizare către Ministerul Sănătăţii pe acelea care îndeplinesc toate condiţiile legale. După obţinerea acestui aviz, propunerea va fi înaintată către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care va emite o hotărâre în acest sens.

Afla mai multe despre: arena nationalafanistadioane 

viewscnt
Articole similare