You are here:

Petrecere de cinci stele pentru Dylan, băiatul Nadiei Comăneci. Totul a fost pus la calea de naşa lui de botez, cea mai bogată româncă din America

Petrecere de cinci stele pentru Dylan, băiatul Nadiei Comăneci. Totul a fost pus la calea de naşa lui de botez, cea mai bogată româncă din Americagalerie foto

Gimnastică

Comentarii

Pe data de 3 iunie, Dylan, băiatul Nadiei Comăneci şi al lui Bart Conner, a împlinit vârsta de 18 ani.

Petrecerea de majorat i-a fost organizată zilele trecute chiar de naşa lui de botez, este vorba despre Anastasia Soare, supranunită în America şi "Regina Sprâncenelor". Anastasia este considerată una dintre cele mai bogate românce de peste Ocean, având peste 3000 de magazine de cosmetice în toată lumea.

Petrcerea a fost organizată în reşedinţa Anastasiei, aflată în Beverly Hills. Sărbătoritul a venit împreună cu iubita lui, cu care va merge şi la Jocurile Olimpice de la Paris, alături şi de părinţii lui. "A fost un eveniment foarte frumos organizat. Eu am fost destul de emoţionată. Parcă ieri îi făceam botezul, iar astăzi este un bărbat în toată puterea cuvântului. Trec anii pentru fiecare dintre şi realizăm asta atunci când ne vedem copiii mari", a declarat Nadia Comăneci pentru Orange Sport. 

Poartă deja bereta J.O. 

Nadia aşteaptă cu nerăbdare ca alături de Bart şi de fiul ei să fie prezentă la J.O. de la Paris. Deja ea a primit din partea organizatorilor prim obiect vestimentar emblematic, pe care deja îl poartă: este vorba despre bereta inscripţionată cu semnele distinctive ale Jocurilor Olimpice de la Paris. " Va fi un eveniment special la care toată planeta va fi conectată. Eu şi familia mea vom fi alături de sportivii români", a mai adăugat Nadia Comăneci.

Articol scris de: Răzvan Ionaşcu

 Galerie foto

Afla mai multe despre: nadia comănecidylanamerica 

viewscnt
Articole similare